SETSAIL - TRAVERSADA ATLANTIC

5 vorbe și 5 volte cu skipper-ul Marius Pikasea

PRELUDIU:
[10 noiembrie 2017]

Plec peste Atlantic!
Asta este ce spun oricui ma intalnesc in ultima saptamana. Nu ca sa ma laud. Ci pentru ca aproape tremur de anticipare. Orice pasiune are un milestone, orice sport are un etalon. Pentru iubitorii yachtingului traversarea Atlanticului pe un velier este ca si escaladarea Everestului pentru alpinisti. [n.n. Circumterra este ca Seven Summits].

Aproape 3000 mile marine din Las Palmas, Canare, pana in Santa Lucia, Caraibe. Una din cele mai mari distante de apa libera din lume. Chiar si in Pacific, nu ai la dispozitie 3000 mile fara sa intalnesti nici un petec de pamant.
Estimam ca traversarea va dura 3 saptamani, asta daca nu prindem calm plat ce poate dura cateva zile. Trei saptamani de navigat cu vele, pe Cassiopeia, Beneteau Oceanis 38, ambarcatiunea lui Liviu si Alex Chiric. Trei saptamani in care vezi pamantul in prima zi si in ultima zi. Trei saptamani in care ganditi-va ce faceti voi, de acasa. Cate locuri vizitati si cate persoane intalniti. Noi vom vedea numai apa si valuri si fețele celor 6 colegi de echipaj. Pardon 5. A sasea față doar daca ne uitam in oglinda.
Ne vom trezi si ne vom culca pe valuri. Vom gati si vom manca pe valuri. Vom face dus si vom spala puntea pe valuri. Non-stop vor fi doua persoane de veghe. Zi si noapte. Ceas de ceas.
Ne vom spune toate povestile posibile si probabil la jumatatea drumului vom ramane fara nimic nespus. Sau poate ca nu.
Poate vom slabi cateva kilograme datorita lipsei de apetit sau a răului de mare...sau poate ne vom ingrasa, neavand nimic altceva de facut decat sa mancam...
Vom ajusta velele odata la cateva zile, sau ne vom lupta cu cate o mini-furtuna pe zi (squalls).

Ca sa va faceti o idee, pe ruta desenata, de la start la punctul 1 este dinstanta Mangalia - Balcik. 50 mile marine. La 2 am fi ajuns deja la Istanbul. 3 e Atena. O expeditie in toata regula cand pleci din Romania cu velierul.
Punctul 4 este acolo unde speram sa fim peste o saptamana. Dupa de sapte ori 24 de ore de navigat. Dupa 14 carturi de 4 ore fiecare. Si inca n-am trecut de jumatatea oceanului. Creierele noastre vor repeta incontinuu: -Unde mergeti? Ce cautati in ape libere? N-ati vrea sa va intoarceti la mal? Ce aveti de demonstrat? Nu va ajung 7 zile non-stop de navigat cu vele?

Punctul 5 marcheaza saptamana 2. Daca nu vom avea capcane de "no wind". Calm plat. Deja vom fi trecut de jumatatea oceanului. Un declick se petrece in creier. Inceteaza sa te mai ademeneasca cu intoarcerea. Gata...ai mai putin in fata decat in spate. Doar nu suntem nebunii aia din banc, care la al 99-lea gard din 100 au obosit si decid sa se intoarca...
Dar e posibil ca mancarea sa nu mai aiba gust. Nimic sa nu ne mai faca pofta. Iar povestile/glumele repetate a o suta oara de colegii de echipaj sa devina agasante. Sau sa devina unicul nostru univers. Mai avem o saptamana.

Punctul 6 este pe mal. In Santa Lucia. Daca ajungem acolo inseamna ca am invins Oceanul. Sau ni l-am facut prieten. L-am respectat si ne-a fost binevoitor. Dar cred ca ultimele 3 zile le vom fi suportat foarte greu. Cred ca vom numara fiecare mila, fiecare adiere si fiecare nod al vitezei barcii. Probabil orice viteza sub 6 kn ne va aduce in pragul exasperarii... Sau poate ca ni se va fi parut prea scurt.
Acum nu stiu.
Dar tremur de anticipare.
Si promit ca va povestesc tot la intoarcere.

Fair winds to all!

LAS PALMAS:

[12 noiembrie 2017]

31 de națiuni la ARC 2017. Steagul României a fost arborat!

Ce poți găsi pe geamurile magazinelor din marina Las Palmas

))

Simpatici și în căutare. Ce să zic...good luck!

PRE-START:
[19 noiembrie 2017]

In saptamana de dinaintea starturilor toate echipajele sunt ocupate sa-si puna velierele al punct si sa faca aprovizioanrea. In acelasi timp organizatori au pregatit pentru participanti un program de workshop-uri interesante si program social - cine oficiale si petreceri tematice.

Cât stăm în Las Palmas mergem la școală! Ne-am luat bilete la seminarii marți, miercuri si vineri.

Voi la care workshop ati participa?

Nu e Hogwarts, dar e școala noastră de traversat Atlanticul pentru 2 zile!

Aplauze la scena deschisă. Este 'Final briefing' pentru cursa ARC - Canare /Las Palmas - Caraibe/Santa Lucia. Sala ce a fost gazda seminariilor pregatitoare este arhiplină deși acces au primit doar skipperul si un singur membru din echipaj de pe fiecare ambarcațiune. Nu a lipsit nimeni. De la Pogo 30, cel mai mic yacht angajat in traversadă, cu două persoane la bord, până Oyster 885, un mini-portavion de lux.

Este finalul de pe partea estică a Oceanului Atlantic a unui eveniment fondat de Jimmy Cornell și dus mai departe de cei ce au preluat licența. O dovadă de organizare impecabilă a unei flote de peste 150 de veliere și a unui număr de peste 1000 de persoane participante. Gândiți-vă că o mică parte din efortul logistic a fost să scoată mare parte din rezidenții marinei si să-i ancoreze intr-un golf de lângă pentru a face loc sutelor de nave participante, a căror dimensiune medie este de 50 feet (da, da, știu că noi stricăm media de lungime, dar o ridicăm pe cea de simpăticie...există cuvântul ăsta?).

Evenimentul ARC este o experiență completă. Începe cu aproape un an înainte, atunci când tu și colegii din echipaj vă decideți că veți traversa Atlanticul toamna următoare. Chiar dacă mai sunt 12 luni până atunci, mintea începe sa-ti zboare peste valuri. Treptat tema oceanului devine recurenta in discuțiile voastre. Pași mici, discreți, încep sa fie făcuți pentru pregătire: "Ia sa-mi cumpar acumulatorul ăsta extern, e bun in traversada." "Ia uite ce vestă de salvare gonflabilă confortabilă!" etc (Mulțumim Janos si Plastimo România). Nu în ultimul rând, incepe frământarea cum să-i spui soției și să-i obții acceptul...să pleci 4 săptămâni de acasă. Mai greu decât ați crede...la mine a durat 8 luni până să găsesc un moment favorabil de discutat. Pentru Blondu Laur a fost cel mai simplu. Soția lui este membru in echipaj!

Pe măsură ce se apropie momentul începi să conștientizezi dimensiunea expediției. Minim 3 săptămâni pe apă, pe o ambarcatiuni de 20 mp - 6 persoane cu bagaje si provizii suficiente. Pot fi 4 săptămâni. Pot fi 40+ de zile. Pe mare...ocean...știi când pleci, nu știi când ajungi. Poate pentru navigatori de cursă lunga, cum e Ioan Cobzarenco, Sorin Drugan sau Marius si Catalina Albu (si altii) a fi plecat multa vreme pe mare e ceva normal, sau măcar obișnuit pentru ei. Au deja mii si mii de mile la activ, trecuti prin toate stările marii si a vântului.

Am si eu câteva mii de mile sub chila si câteva furtuni...chiar si două mame de furtuni :)...dar cea mai lunga perioadă de navigație non stop a fost de 7 zile si chiar si atunci am atins pământul 4 ore in Sicilia si 2 ore in Kefalonia. Dar 3-4 săptămâni?!! Posibil 6? Își imaginează cineva ca stă 3 săptămâni închis in casă? Sau in mașină? Sau mai bine in rulota? Da, știu ca nu-i același lucru. Dar sunt 21 de zile in care, pe uscat fiind, pierd șirul activităților obișnuite. Iar acum nu il voi pierde, pentru că va fi un sigur șir. Să navigam. Inainte. Cart după cart. Spre Caraibe. Deci va fi "cea mai lungă perioadă de navigație" de până acum pentru mine. Măcar voi avea un răspuns clar la această întrebare recurentă.

Si îți termini de făcut bagajul, pentru care n-ai absolut nici un fel de clue - ce ti-ar trebui pentru 3 săptămâni de navigație in zona Tropicelor și zbori spre Las Palmas. Iar aici descoperi că nu ești aruncat direct pe valuri, ci că ai timp sa te pregătești, tehnic, fizic si moral. Re-faci cunoștiință cu barca. O privești cu alți ochi. Nu mai e un simplu vehicul sau un obiect de agrement. Este o casă plutitoare pentru 6 persoane timp de 3 săptămâni. Casa ta pentru 21 zile. Insula ta plutitoare cu suprafața de 20 mp. O mângâi, o aranjezi, o verifici, schimbi piese, întărești manevre, așezi provizii. Aici cafeaua. Aici conservele. Fructele le atarni in plase, asa cum vedeai doar in filme. Acum nu e alt loc (mai bun) pentru ele pe barcă.

Te uiți in jur si amețești când vezi cate steaguri cu ARC flutură pe bărci. Mai vezi pe un strai prova că flutură 7 steaguri ARC, fiecare cu anul respectiv, si sprâncenele ți se ridică involuntar in semn de respect.

Ca sa ajungi la barca ta, mergi pe toata lungimea pontonului plin pe o parte si cealaltă de barci participante la ARC. O forfotă continuă, plăcută. Oamenii care lucreaza la bărci, provizii care se aduc la bord si foarte multi copii jucându-se (da, da, sunt foarte multi care participă cu toată familia la ARC.) Paula, Eva, pregătiți-vă peste 2 ani! Am văzut pe ponton, in pupa unei ambarcațiuni, un cărucior dublu, pentru gemeni! Si vezi mulți navigatori tăbăciți de soare si vânt, de 70+ ani si îți dai seama ca yachtingul de croazieră este pentru absolut toate vârstele și e un mod de viață pe care, din păcate, prea puțini români l-au îmbrățișat astfel.

Participi la seminarii și vorbești cu diferite persoane. Unele la prima traversada, ca si tine. Altele cu multe la activ. Intri in viteză. O parte din întrebări ti se clarifică. Multe rămân fără răspuns și îți dai seama că trebuie sa participi ca sa afli. Si oră de oră, zi după zi, momentul se apropie.

Când se aud aplauzele e semnul ca mâine e plecarea. Cand scriu acest text de fapt in 4 ore este plecarea din marină si in 5 ore startul de pe apă. E timpul pentru ultimele pregătiri. Avem si surprize. Catalin Scarlatescu ne trimite un cadou printr-un prieten de pe insula, Matei. Se gândește la noi, iar noi ne vom gândi la el. Exact la jumatatea oceanului vom ridica paharele cu...ce ne-a trimis cadou :)))...in cinstea lui! Și in cinstea voastră, celor de acasă.

Ne-ati copleșit cu atenția acordată. Ne-ati incurajat cu mesaje si ne-ati incantat cu vorbe frumoase. Va multumim fiecăruia dintre voi.

E timpul să ridicăm ancora. Mă rog...să dezlegam mooringul. Douăzeci și una de zile nu vom mai avea nevoie de mooring, fendere sau ancoră. ARC este o experiență completă. Ne auzim de pe partea cealaltă...a Oceanului!

Fair winds to you all!

Video: https://www.facebook.com/ovidiu.drugan/videos/10155916601799675/

Part in someting bigger:

APROVIZIONARE

[18 noiembrie 2017]

This boat runs on coca-cola...and beer!

START:

[21 noiembrie 2017]

LUCIAN MANDRUTA:

"In prima zi a cursei peste Atlantic, echipa Romaniei e pe locul 9 la categoria ei si 158 la general. Inca 3 saptamani de navigatie ii asteapta. Cursa are peste 400 de veliere si a fost inventata tot de un roman, acum cateva decenii.

Azi noapte au avut 24 noduri de vant si valuri mari, care i-au mutat de colo-colo, cu suferinta pe cate v-o puteti imagina. Si e doar inceputul!

Drum bun, dragilor, vant si mai bun’ da’ mai slab! — with Cheroiu Andreea, Blondu Laur and Ovidiu Drugan."

JURNAL DE BORD 1/5:

[24 noiembrie 2017]

Dacă ar fi să-i datorăm vreunui român dragostea pentru navigația cu vele a nației noastre acela ar fi Radu Tudoran. Am urmărit cu sufletul la gură, de pe covorul bunicilor, in vacanțele de vară, aventurile lui Anton Lupan și ale echipajelor sale. Mă teleportam la bordul Speranței și ii dădeam si eu o mână de ajutor lui Ismail sa-l dovedească pe Spanu, sau lui Gherasim sa țină timona pe furtună...ceea ce nu era chiar logic...eu, un năpârstoc, chiar dacă grăsuț, să-i fiu de vreun folos muntelui de om ce era Ilarion Ciobanu...

Străbăteam oceanele alături de ei și sufeream împreună de sete în calmul ecuatorial...sete care m-a obsedat si in această traversadă a Atlanticului, pe care am compensat-o cu un stoc de apă, sucuri și bere mai mult decât suficient chiar si pentru cea mai pesimistă durată a călătoriei.

Am in colecția de titluri pregătită pentru expediție romanul "Toate Pânzele Sus". Coincidenta sau nu, sora mea mi-a aratat ca in ziua plecarii toata familia urmarea "Toate panzele sus" in cinstea evenimentului. Iar in replică la o postare de-a mea un prieten mi-a trimis "Un port de la răsărit" <pentru la întoarcere>. N-am avut răbdare până la întoarcere și am început deja lectura. Cartea începe ciudat în stil mai mult bacovian, cu trimiteri spre înclinații bahice mai mult decât marinărești...pentru ca ulterior să descrie o atât de grațioasă întoarcere spre călătoriile maritime încât m-am pomenit citind pasaje întregi cu voce tare colegilor mei de echipaj, la rândul lor impresionați.

" — Acum, spunea, mâhnit comandorul Maximov, în locul corăbiilor cu pânze au venit vapoarele, care merg regulat, ca nişte trenuri, şi aşa toată poezia mărilor a pierit. Ce poate să ştie despre mare, cum poate să o simtă, să-i audă glasul, călătorul de pe transatlantice? Dar şi-ar putea el închipui vreodată ce profunzime de simţăminte ţi se nasc în suflet, într-o noapte când te culci la prova, cu capul pe parâme şi etrava tăind valurile trimite până sus, în murmurul ei, cântece pline de vrajă? Şi ce leagăn din copilărie te-a putut legăna mai dulce, decât te leagănă o corabie? Şi când ai mai avut vreodată timpul să priveşti atât, nemărginirea cerului şi s-o înţelegi? Acum, vapoarele străbat oceanul cu treizeci de noduri; nici nu ai timp să te dezmeticeşti, şi te debarcă în altă lume. Acum pe vapor vin telegrame şi se tipăresc ziare. Călătorii nu mai au răgazul să privească marea şi nici nu-şi amintesc de ea,

decât dacă e furtună. Altfel stau la bar, sau în saloane, unde vin îmbrăcaţi în haine negre, ca la bal. Căpitanul, doamne Dumnezeule! ce-a ajuns acum căpitanul!? El umblă bărbierit ca un lord, are veşnic guler scrobit şi cravată neagră, se îngrijeşte de călători ca o gazdă de musafirii săi, patronează călătoria ca pe o reuniune, stă în capul mesei, ţine discursuri şi dansează. Ce-ar mai râde mateloţii mei să vadă un asemenea căpitan!"

Cum să nu rezonezi la asemenea cuvinte cand ești pe ocean pe o barcă cu pânze de 11 m, la sute de kilometri orice uscat, cu 4000 m de apă sub tine, în a patra zi a călătoriei care poate să dureze mai mult de 21 zile...

- Și când te gândești că Radu Tudoran nu a fost lăsat să plece în nici una din destinațiile descrise de el in Toate Pânzele Sus...am zis cu regret, amintindu-mi niște informații dintr-un articol. Mai mult, nici filmul nu a fost filmat altundeva decât pe litoralul Mării Negre, in Sulina si Portul Tomis, unde au fost amenajate decoruri care sa imite portul Pireu sau Port Said...

- Cum așa?! Și cum a știut să descrie atât de bine aceste locuri?!

- Imaginația...dorul de călătorii...pasiunea pentru explorare si libertate...Uneori o hartă, un atlas sau un glob e suficient.

Iată un pasaj din "Un port la rasarit":

"În lunile de iarnă, blocat in oraselul de la vărsarea Nistrului, ascultând poveștile comandorului Maximov, am făcut un fascinant înconjur al pământului. Am străbătut Pacificul, spre răsărit, după o lungă crucieră în mările Chinei, de la Vladivostok la Nagasaki, cu niponi ageri, buni înotători, buni scufundători, buni marinari; am ocolit pe la răsărit insula Formoza apoi, luând alizeul şi curenţii marini în faţă, cu vântul când într-un bord când în celălalt, am călătorit, între ecuator şi tropic, la insulele Mariane, unde jumătate din echipaj s-a îmbolnăvit de friguri; am ocolit insulele Gilbert, salutându-ne cu marile vase de linie britanice, care patrulau în imperiul Maiestăţii sale, iar de acolo am pus capul către sud, spre Tahiti, şi am trecut ecuatorul.

Aşa, în fiecare zi, pe nesimţite, comandorul mă ducea într-o altă lume. Îl urmam fermecat în drumul lui, mai departe, străbătând Pacificul spre sud-est, la Tahiti, de acolo la Tuamotu, la Valparaiso în Chile, unde făceam o lungă escală, la insula Sfânta Ines, unde ne-a prins furtuna şi ne-a rupt arborele artimon, ocoleam capul Horn, ne opream o săptămână în Georgia de sud, să reparăm urmele altei furtuni, pe urmă începeau lungile zile de navigaţie în Atlantic. Când gheaţa de pe Liman începu să trosnească, străbătusem şi Atlanticul şi Mediterana, trecusem prin insulele stâncoase ale Mării Egee, cunoscusem porturi orientale, unde femei vopsite crunt se tocmeau de la distanţă cu mateloţii plecaţi rânjind peste copastie, ajunsesem în Marea Neagră, la Sevastopol. Într-o după amiază ceţoasă de toamnă, luasem iarăşi drumul către sud, şi peste două zile lăsasem şi ceaţa şi toamna, în urmă. Acum navigam prin Bosforul de smarald cu palate albe oglindite în apă, mărginit de dealuri tivite cu măslini, în lungul cărora mergeau dimineaţa asini în caravane, ducând poveri, cuminţi şi resemnaţi. Ne oprisem la Larnaca, în Cipru, unde vinul se bea din chiupuri de pământ, cu fundul rotund, ca să nu se poată lăsa pe masă decât după ce s-a deșertat; aruncasem ancora în portul murdar al Alexandriei, cu mulţimea lui de cerşetori orbi, şi de acolo, după Port Said, apăreau apele ciudat colorate al Mării Roşii, cu legende pline de cruzime. "

Eu, si de fapt noi toți cei din echipajul velierului Cassiopea, am navigat prin Bosforul de smarald cu palate albe oglindite în apă si prin insulele stâncoase ale Mării Egee și sunt exact cum le-a descris, poate doar modernizate de timp si oameni.

Și iată că acum traversăm Atlanticul, pe ruta vechilor veliere: "go south until the butter melts, then west with the tradewinds"! Și tragem de parâme și ridicăm și coborâm vele. Și știm cu tot sufletul că lui Radu Tudoran i-ar fi plăcut să fie cu noi.

- Cred că Radu Tudoran nu mai e să facă această călătorie, se aude o șoaptă.

- Păi și ce, vine răspunsul mai mult in haz marinaresc de necaz, se poate cu o urnă sau ceva...

Sau ceva...

Sau ceva de-al lui...

Ceva creat de el, unic, pe care să il luam cu noi peste Atlantic.

Un roman...și o nuvela.

Pe care să le citesc atunci când ies din cart, pe punte sau in cabina, in gând sau uneori cu voce tare...să ne minunam cât de exacte au fost descrierile sale, chiar doar imaginate.

Și să nu uit că datorită lui sunt azi aici, pe un velier, traversând Atlanticul din insulele Canare in Caraibe.

Îți dedic acestă traversadă ție, cu ochii un pic umezi, probabil din cauza ceței de la răsărit...

Cart bun înainte, Radu Tudoran

JURNAL DE BORD 2/5:

[25 noiembrie 2017]

Navigam de 5 zile pe oceanul Atlantic spre Caraibe. Citesc in continuare "Un port la răsărit". Personajul principal se pregătește de o plecare mai lungă cu un velier. Așa îl descrie:

"În magazia de sub punte, în faţa catargului, am pus un rezervor în care încap o sută de litri de apă. Prea mult; nu mă mândresc că voi rămâne vreodată pe mare un timp atât de îndelungat, încât să am nevoie de toată; comandorul a hotărât să iau de cinci ori câtă îmi trebuie. Sub rezervor este lada pentru alimente, cambuza, pe care o voi umple chiar în astă seară: zahăr, ceai, pesmeţi, marmeladă, ciocolată, cafea şi câteva cutii cu carne conservată. În partea opusă a cambuzei, într-o altă ladă, am parâme de rezervă, câţiva metri de pânză pentru reparaţii, ace, sfoară de cusut şi mici unelte de bord. Capacul acestei lăzi poate folosi ca masă de gătit, pentru zilele când va trebui să-mi pregătesc mâncarea la bord. Deasupra, suspendată de o traversă a punţii, stă în echilibru o maşină de gătit, cu petrol, care rămâne orizontală când vasul nu se leagănă prea tare. Între aceste mobile, îmi rămâne numai locul în care să mă învârtesc, nu cu prea multă libertate. În cabină, pe o latură se află acum o banchetă lată, de lemn; în faţă, pe latura cealaltă, mi-am făcut patul, o sofa fără teluri, pe şipci elastice, cu salteaua din stofă albastră, umplută cu iarbă de mare. La mijloc este o masă fixă pe care vor sta hărţile şi cărţile de navigaţie împreună cu samovarul comandorului. Pe pereţi, deasupra banchetei şi patului, sunt două poliţe, pentru cărţi, rămase în bună parte goale, căci, afară de volumele dăruite de comandor, n-am prea avut altele. Dedesubt sunt lăzi pentru haine şi rufărie, iar pe peretele din faţă o oglindă, deasupra unei cutii în care îmi voi pune obiectele de întrebuinţare zilnică. De spălat va trebui să mă spăl pe punte, ceea ce voi face cu plăcere; în cabină nu mai încăpea aproape nimic. Ultima mobilă, acolo, este un mic dulap cu medicamente, pe perete, în colţul din fund."

Ridicandu-mi ochii din carte si uitându-ma in jur, la foarte apropiatele hotare ale insulei noastre plutitoare Cassiopea, m-am gândit să v-o prezint la rându-mi:

Cassiopea este un velier Beneteau Oceanis 38.

38 vine de la 38 de picioare, unitate de lungime imperială, aproximativ 3 picioare la metru. Deci o ambarcațiune de aproape 12 m.

Yachturile 30-32 picioare, cu două cabine, salon si o baie, incep sa fie confortabile pentru călătorii pe mare, costier.

34-35 picioare incep sa depășească categoria B si sa fie astfel potrivite pentru distanțe mai lungi, mai departe de țărm.

38-43 picioare oferă un confort apreciabil pentru 3 cabine duble, un salon generos si 1-2 băi.

Peste 44 picioare apar patru sau mai multe cabine sau rămân trei pentru "owner version" dar de o vastitate si confort demne de invidiat si de către hotelurile mai răsărite.

Revenind la Cassiopea, o ambarcatiune de 38 picioare, va spusesem că e una din cele mai mici veliere ce au luat startul la traversarea Atlanticului, ARC2017, unde media a peste 100 de ambarcatiuni este de 50 picioare!

Va invit totuși la bord, dacă aveți curiozitatea și plăcerea să o vizitați.

Încă de când ne apropiem de ea pe ponton pare mai alba, mai cochetă si mai curată decât celelalte bărci. Soarele nu a apucat in două sezoane să ingalbeneasca fibra de sticla si nici sa ternuiasca lemnul de tec cu care este îmbrăcată puntea. Liviu, proprietarul ei, nu a fost adeptul montajului diferitelor schele de inox sau "îmbunătățirii" care schimbă linia originală, atât de comune la alte nave.

Asta nu înseamnă că pentru traversarea Atlanticului nu au fost cumparate si asezate mai multe dispozitive de siguranță, de la colace de salvare cu lumina si parama lunga, pana la dispozitive gonflabile electronice pentru cazul nedorit de "om la apă". Dar toate sunt noi, in huse speciale, prinse de-a lungul balconului, și in loc sa creeze un sentiment de înghesuială, dau unul de organizare și siguranță.

Primul pas il asezi pe platforma de baie, lăsată acum lângă ponton pentru un acces mai facil. E usor sa-ti imaginezi că aceeași platformă, intr-o zi tropicală toridă, cu valuri lungi si leneșe, va transforma prin simpla ei coborâre un intreg ocean in piscina noastră personală infinită.

Nu-i așa că ne vezi inotand in jurul bărcii, cu patru mii de metri de apa sub noi, urcându-ne pe scara de baie doar pentru încă o săritură? Si pe Blondu Laur, ce din mijlocul platformei isi face vânt pe spate si aterizează in apă tot in picioare? Nu, rechini n-am văzut...

La final, poti ridica dusul de pe punte si cu apa răcoroasă, sau fierbinte, dupa preferinte, poti îndepărta sarea de pe piele fără grijă ca produci fie si cel mai mic deranj.

O treaptă si esti pe puntea de comandă. In cockpit. Ești liber/ă să-ti alegi oricare din cele două timone. O preferi pe cea cu indicatiile de vânt si viteză? Să știi cum sa ajustezi cat mai bine velele? Să verifici cât de bun vânător de vânt ești? Sau o preferi pe cea cu harta de navigație? Si cu radarul? Ce te avertizeaza daca o alta ambarcatiune se apropie la o distanță mai mică decat cea confortabilă de tine? Stai liniștit, orice timona ai alege vei ști mereu încotro te îndrepți, pentru că în fața fiecăreia troneaza un compas magnetic, braț călăuzitor al navelor din vremuri imemoriale, supraviețuitor meritoriu al tuturor progreselor tehnologice de până in prezent.

Dacă nu ești de cart, nu e nevoie sa stai la nici una din timone. Poti sa te asezi sau sa te întinzi leneș pe una din cele două banchete din cockpit. La plajă, să citești o carte, să-ti verifici telefonul sau pur si simplu sa închizi ochii si sa asculți clipocitul apei ce se prelinge de-a lungul carenei.

Masa din mijlocul cockpitului pare suficientă doar pentru a ține câteva pahare sau sticle (de apa bineînțeles, numai de apă), dar își arată intreaga utilitate atunci cand ii se ridica lateralele si devine o adevărată masă de salon. Ridicatul mesei atrage invariabil intreg echipajul in jurul ei. Fie ca se pregateste o masă mai elaborata, si atunci fiecare isi gaseste de lucru sa curete o leguma, sa fileteze un peste sau sa amestece o salată, fie ca masa este deja gata si se așează tacamurile si farfuriile pentru a o servi. Si chiar daca bucătarul sau ajutorul de bucatar cunosc preparatul, pentru ceilalți ridicarea capacului este negreșit o surpriză multiplicată de anticipare si apetit.

Mâncatul se face in zgomotul si miscarea valurilor, cu un ochi aruncat din cand in cand de jur-imprejur pentru a te asigura ca totul este in regula. In special cei care sunt in acel moment de cart.

Coborârea mesei este semnul ca echipajul se poate reintoarce la activitățile obișnuite. Cel de la timone la supravegherea drumului, cei de la vele la pianele, scripetii, scotele, fungile si palancurile lor, cei de la spalarea vaselor la curățenia din bucătărie, sau pur si simplu la odihnă.

Noi vom cobori împreună in cabină. Intrarea se face in salon. Un spațiu ca o garsoniera mai mică dar mult mai bine organizat. Sub scara pe care stai cu picioarele este asezat motorul. In stanga si dreapta, pardon babord si tribord, sunt doua usi ce dau in doua cabine duble. Sunt mai mult paturi acele cabine, cu cate un mic dulap si spatiu cât să se deschida ușa. Dar nici nu ai nevoie de mai mult. De ce ai fugi de pe punte, de la soare sau de la stele, de la briza sau de la cantecul apei? Poate doar sa dormi.

Lângă usile cabinelor din pupa (partea din spate) avem inca doua uși - toaleta in dreapta/tribord si dușul in stânga/babord. Tot pe babord se continuă cu masa de navigație, locul rezervat căpitanului cand decide ruta. Tot de acolo poate controla toate instalațiile navei de pe un tablou electronic. Statia Radio este tot in zonă, la îndemână. In plus, pentru traversadă, au mai fost montate un AIS, un hidro-charger, solar-panels, un inverter de 2000 W să avem 220V si dupa ce ne desprindem de țărm. Echipamentul nostru preferat este un telefon prin satelit ce ne permite sa ținem legătura cu familiile si cu voi de oriunde ne-am afla, ceva inimaginabil doar cu câțiva ani inainte...

In tribord avem spațiul bucatariei. Un blat generos, cu chiuveta si aragaz pendular, ce iti permite sa gătești chiar si pe valuri maricele. Frigiderul incorporat este de dimensiuni reduse, dar are congelator si câteva rafturi! Minunat! In rest peste tot nise, rafturi, sertare, spații de depozitare vesela si provizii cât cuprinde.

Tot pe blatul de bucătărie avem parte de o surpriză! Un expresor in toată regula, initial la bord doar pentru momentele cand barca era staționata in porturi si cuplata la 220. Dar acum, cu noul invertor montat, avem expresso oricand pe barcă! Va imaginați cum e sa intri in cart la ora 4.00 cu o cană de expresso aburindă în mână?!!

Prin mijlocul salonului coboară un stalp de metal ce uneste talpa catargului de chila. O piesa de rezistență ce califică ambarcațiunea pentru traversade. Iar de jur imprejur avem masa din salon. Previzibil, nu am folosit-o niciodată ca si masă, cea de pe punte fiind mult mai potrivită in toate momentele sa găzduiască echipajul. Dar sub masa de salon sunt decimetri cubi valoroși de depozitare baxuri de apa, pungi cu pesmeti, cutii de conserve si, ocazional, cate o punga cu "treats", dulciuri.

Bancheta de lângă masa din salon e lăsată liberă, chiar daca interiorul ei a fost folosit pentru a depozita majoritatea conservelor cumparate. Din cand in cand un membru din echipaj poposeste acolo si atipeste pana sa ajunga in cabina sa. Dar cel mai adesea căpitanul, după ce iese din cart, prefera sa se întindă pe acea canapea. E mai aproape de inima bărcii, de creierul ei și nu in ultimul rând, e mai aproape de iesirea pe punte in cazul in care ar apărea o situație de urgență.

In prova este ultima cabină, ce imi este, mie si lui Cata, apartament de lux pentru aceasta traversadă. Dimensiunile patului ne dau posibilitatea sa-l consideram 2 paturi single in loc de unul dublu. Un generos chepeng in tavan fac cabina deopotriva luminoasă si aerisita.

Proviziile sunt depozitate peste tot in barca. Daca ridici un placaj al podelei sunt sticle de apa, de cola sau doze de bere. Daca deschizi un dulap poți găsi medicamente sau biscuiți. In banchete conserve si supe la plic. Sunt suficiente pentru o estimare dubla a călătoriei. Daca noi am estimat 15-21 de zile de traversada, avem provizii pentru 40 zile. Mai puțin Coca-cola. Așa zice Andreea. Chiar dacă avem 220 litri. Ii e teamă că nu va ajunge cola pentru 21 zile. Azi am si făcut un pariu, eu zicând că vom ajunge la destinație cu minim o sticla/doză nedesfăcută. Pe ce am făcut pariul? Pe un bax de doze de Coca-cola in Caraibe, bineînțeles!

Turul bărcii se incheie cu mijloacele de siguranță si tehnice. Avem watermaker ca transforma apa sarata in apa dulce. Avem truse de scule si piese sa reparam orice. Liviu chiar a reparat azi water-makerul. Avem pluta de salvare pentru 6 persoane. Am facut un grab-bag (geanta impermeabila pentru situatii de urgenta) unde ne-am pus toti pasapoartele, sticle de apa, cate o conserva preferata a fiecaruia si batoane proteice. Avem veste cu lumina si hamuri in Y pentru a fi in permanență legați de barcă. Stați liniștiți totul va fi bine, indiferent de împrejurări.

Vă mulțumesc pentru vizita făcută împreună cu mine la bordul Cassiopeei. Liviu si Alex au făcut o treabă grozavă și după cum vedeți nu avem nevoie de nimic.

Suntem de 5 zile pe Atlantic și singurul lucru ce ne lipsește sunteți voi...

JURNAL DE BORD 3/5:

[28 noiembrie 2017]

Nu aveam inspirație și nici ceva deosebit de spus. Apoi am primit un mesaj: "Ovidiu, lumea așteaptă episodul 3!" Am zâmbit ca la o glumă bună, apoi brusc mi-a venit in minte titlul - 10 zile pe ocean. Și iată încerc să aștern cuvintele pe ecran.

Sunt in cabina prova, întins în pat, îmbrăcat doar in pantaloni scurți. Tocmai am ieșit din cartul de la 8.00 la 12.00 pe care l-am împărțit cu Cătălin. E cald, suntem coborîți sub paralela 18° și untul s-a topit de ceva vreme in salon. Sunt împins in pereții cabinei in timp ce barca joacă pe valuri. Este Andreea la timona, fiind timpul cartului ei si a lui Blondu. Navigam cu randa si focul, iar viteza este de 7.5 kn cat mai direct posibil spre Santa Lucia.

Ne tinem carturile cu rigurozitate așa cum le-am stabilit de la plecare. "Nu e nevoie sa ne impartim pe carturi, sta de veghe fiecare cum nimerește. Eu, de exemplu, pot sa stau si 8 ore la timona fara nici o problema, am mai facut-o", spunea cineva foarte convins. Dar nu e vorba de rezistență, ci de managementul oboselii timp de 20+ zile. Din momentul stabilirii carturilor toata lumea care iesea din cart se prăbușea in cabine la somn. Nici vorba de o noapte intreaga, nici măcar de 6 ore. Nimeni nu a ramas mai mult de cele 4 ore de serviciu.

Iar daca ai ghinionul sa nu dormi suficient intre carturi, din cauza căldurii sau a miscarilor barcii, atunci ieși pe punte clatinandu-te, palid, cu ochii mici si te intrebi cum vei rezista tot cartul. Rămâne speranța ca te vei odihni până la următorul.

Și tocmai când ne gândeam cât de obositoare sunt carturile de 4 ore, primim o veste neplăcută. S-a stricat autopilotul. Cel care a funcționat perfect timp de o săptămână și ne-a dus prin 2 furtuni, a cedat odată ce-am ajuns la tradewinds. Lasă, ne-am zis, se putea si mai rău. Putea ceda in prima zi sau intr-o furtună. Puteam fi doar trei persoane la bord sau doua. Așa, in șase, stăm 2 ore la timona la fiecare 12 ore. E suportabil. Chiar daca cele 2 ore de timona, paradoxal, trec mai greu decat cele 4 de veghe, sau cele 8 de odihna...

Pentru tine orele de cart si timona trec incet, pentru ceilalți cele de odihna trec repede. Dormi, citesti, te uiti la un film sau te joci pe telefon. Uneori mai incropesti o gustare sau ajuți la pregătirea mesei principale. Stați liniștiți mâncare avem. Pentru vreo 3 barci, fiecare pentru mai mult de 3 săptămâni. Unul din noi a venit cu ideea: ar trebui sa mergem cu totii la cumpărături, ca poate fiecare vrea altceva. Rezultatul? Am putea trai 3 săptămâni cu fiecare din categoriile de mancare: 3 săptămâni cu supe la plic? Nici o problemă! 3 săptămâni cu mezeluri? Fără măcar să rationalizam. Carne pui/porc/vita la frigider pentru gătit tot pentru 3 săptămâni...dacă nu se strică. Mă gândesc să folosesc mare parte din pui pentru o tikka-masalla...mi-am luat garam-masalla la plecare special pentru asta! Ah...si conserve? 2 trollere pline. După o săptămână nici nu se cunoaște ce am consumat. Deci cu mâncarea stăm bine.

Astfel, cu carturi, somn si gustări zilele trec una dupa cealalta. Ai serviciu de zi si serviciu de noapte. Cand prinzi cartul de la 4.00 la 8.00 incepand ora 6.00 incepi sa zambesti. E deja ora 8.00 in Romania. Poate incep sa vina mesajele.

Avem o bijuterie tehnica, Iridium Go, la care ne conectam toti mobilele si primim mesaje. Le primim toți de la toți. Deci un mesaj de la tatăl Andreei ne poate binedispune si pe noi, iar cand Cata primeste mesaj ca fetitele lui sunt bine, ma bucur la fel de mult ca atunci cand aflu ca Eva este bine.

Sunt mesaje cu locul ocupat in flota, distanța pana la destinatie si prognoze meteo mai detaliate. Aici Vali, secondat de Dana, este ingerul nostru păzitor si ne transmite suite întregi de mesaje relevante.

In acest timp barca se deplasează, mila dupa milă. Parcurgem 100 de mile, apoi 500, apoi 1000. Tot mai departe. Mai avem acum, in timp ce scriu, 1778 mile marine pana in Santa Lucia.

Ni s-au cerut poze. Dar la ce folos? Ce relevanță ar avea? Peisajul se schimba prea putin. Acelasi cerc de apa de jur împrejur pe care il experimentezi si pe Marea Neagra la o traversadă spre Istanbul. Doar ca acolo dureaza 30 ore cercul de apa pana sa fie "stirbit" de pământ, iar aici durează minim 500 de ore.

Asta nu inseamna ca ne plictisim, doar ca pozele ies plictisitoare. Pentru noi, suprafața apei are 1 milion de chipuri. Se schimba in fiecare secundă. De la oglinda calmului plat, până la valuri lungi pe care le-am poreclit "Subcarpati" atat de inalte erau.

Am vazut delifini, odată si o turmă de 100. Ne-a plăcut in special de unul mai prostuț care sărea pe o parte si in lateral, invariabil luând "burtă" la aterizare. Dup�

TRAVERSADA ATLANTIC - ARC 2017