Interviu Sorin Drugan: La 62 ani, Circumterra Solitar

Se spune că atunci când ești pe mare nu ai nevoie de psiholog. Ca prin minune dispar toate problemele pe care cotidianul ni le oferă. Iubirile pierdute, gândurile nu tocmai în firea lor, biletele de pariuri fără valoare, datoriile la cardurile de cumpărături, sunt aspecte din viața de zi cu zi pe care marea, ca prin minune, le face să dispară. Să fie magie? Nu, nici vorbă! Este liniște, vânt și frumos.

Relația cu lumea bărcilor începe cu romanele lui Jules Verne, iar după o vreme începi să navighezi în apele tulburi ale internetului citind poate mii de pagini și văzând nenumărate clipuri pe Youtube. La o așa experiență, abilitățile de navigator sunt de domeniul „științifico-fantasticului”. Navigația este o pasiune care se potriveæte cel mai bine celor care au spirit de aventură, curioșilor sau exploratorilor. Pentru neinițiați, sailing-ul pare a fi ceva complicat, însă, cu multă răbdare, tainele apelor se pot învăța. Poți astfel să ajungi „skipper de week-end” sau te poți îndrăgosti de această activitate și să-i dedici tot timpul. De ce să navighezi? Ai lumea întreagă la dispoziție, iar navigația îți dă ocazia să descoperi golfuri ferite de turiști, plaje sălbatice, mici paradisuri maritime.

Dar haideți să aflăm mai multe alături de Sorin Drugan, deținătorul recordului național pentru cea mai lungă perioadã de navigație în solitar fără oprire, traversând în 71 de zile Oceanul Atlantic, din Gibraltar până în portul Saint Louis, insula Marie Galante, la sud de Guadeloupe.  El a plecat din Gibraltar pe 2 decembrie 2017 și a parcurs singur pe velierul său peste 4.000 de mile marine până în data de 10 februarie 2018, când a atins din nou țărmul, în Caraibe. Velierul cu care Sorin Drugan a stabilit recordul este Aiax, o ambarcațiune de tip Jaguar 27, construită în 1977 în Anglia, cu o lungime de 8,20m.

Domnule Drugan, așa cum începe orice interviu frumos, vă voi lăsă să vă prezentați.

M-am nãscut acum 62 de ani la poalele Tâmpei în frumosul oraș Brașov, deși originile sunt undeva lângă Tecuci. După absolvirea liceului în orașul Galați, am urmat cursurile facultății de Electronică, moment în care a luat naștere si pasiunea pentru yachting. Fiind de-al locului, prima expediție a fost în Delta Dunării, iar prima aventură a fost să traversez Dunărea înot, în stilurile copilăriei noastre „câineasca” și „voiniceasca”. Odată cu înscrierea la facultate a început și activitatea sportivă la clubul de canotaj din cadrul bazei sportive Lacul Tei. Era o perioadă destul de dificilă în care nu prea existau bărci, iar ca sã ieși pe mare aveai nevoie de numeroase aprobări.

Cum au fost începuturile?

În 1984 a fost prima plecare din țară la bordul unei bărci cu cabină pe ruta Constanța – Burgas, apoi în anul 1990 a urmat o plecare ceva mai lungă, de data aceasta până la Istanbul, după care a urmat o perioadă de stagnare până prin anul 2000, timp în care mi-am făcut meseria, iar turele pe mare pe care le făceam ocazional erau pe ruta Constanța – Mangalia sau Constanța – Sfântul Gheorghe.

În anul 2002 am achiziționat barca Aiax, barcã pe care mulți dintre pasionații de sailing din România au făcut școala. În anul 2004 am plecat în prima traversadă în solitar a Marii Negre pe ruta Constanåa – Batumi Georgia, expediție care pe ruta de plecare a durat 6 zile, iar pe ruta de întoarcere 7 zile, deoarece vântul a fost mai slab. Dupã această ieșire ceva mai lungă, mi-am dorit mult mai mult, pentru că așa este firesc și în anul 2005 mi-am propus să plec să fac înconjurul lumii. Între timp am mai plecat în Grecia, iar din Grecia am plecat la Veneția. Dupã câteva luni de hoinărit pe mări în solitar, m-am întors la Constanța, unde ideea cu „Circumterra” a devenit din ce în ce mai conturată.

Dar ultimii ani?

Au fost ani în care am desfășurat activități didactice la școala de sailing „SetSail”, unde sunt instructor, am făcut numeroase expediții în Grecia alături de elevii școlii noastre, mai bine zis navigația a fost omniprezentã în viața mea. În tot acest timp am căutat să găsesc sponsori pentru proiectul meu „Circumterra”, sperând să pot pleca cu o barcă ceva mai mare și mai bine echipată.

Când a început povestea propriu-zisă?

Anul trecut am zis să fac un prim pas si să traversez Atlanticul la bordul bătrânei mele bărci „Aiax”. E adevărat, fiind o barcă foarte veche, trebuie mereu să fii pregãtit să o repari, să-i rezolvi problemele. Înainte de plecare am adus ceva îmbunătățiri, dar într-o astfel de expediție nu ai cum să pleci fără piese de rezervă la tine, deoarece sunt destule elemente care la vreme rea pot ceda destul de ușor.

Pe 28 septembrie 2017 am ridicat ancora din marina Limanu și m-am îndreptat împreună cu soția mea spre Atena. Bineînțeles că drumul spre Atena, nu a fost lipsit de elemente nu tocmai surprinzătoare, la început un vânt foarte puternic de pupă, apoi mi-am dat seama că piesa de ghiu (element de susținere al velaturii), pe care trebuia s-o montez și nu am mai avut timp, de fapt nu era cu mine în barcă ci era la București, iar prin bunăvoința unui coleg am primit piesa la Atena. Pe Marmara mi s-a rupt rollfock-ul (element de prindere al velei din prova de corpul bărcii), ajuns la Atena, l-am trimis în țară pentru reparații dupã care l-am primit la Valencia. După Atena, unde a rămas și soția mea, am traversat canalul Corint, apoi am oprit la Patras, apoi la Palermo. Până aici am mers destul de bine, am avut vânt bun, am mers și la motor, apoi am ajuns în Sardinia, unde, din cauza unei furtuni destul de puternice, am rămas fără vela principală, aceasta fiind foarte veche, un vânt puternic și-a pus amprenta într-un mod destul de agresiv. Din Sardinia am trecut în Palma de Mallorca, unde am făcut o escală, apoi din Palma de Mallorca am plecat spre Valencia. Aici, un fost elev și bun prieten m-a ajutat cu aprovizionarea pentru ce avea să urmeze. De aici m-am îndreptat spre Alicante, unde am fãcut o micã oprire, a urmat Malaga de unde mi-am cumpărat o bicicletã pentru a mă deplasa mai ușor prin oraș și prin port. Nu prea mai avem eu mare nevoie de bicicletă fiind penultima oprire înainte de traversadă, ultima fiind La Linea, dar am zis s-o cumpăr că mă mai plimb prin Caraibe, iar dacă vi se pare ciudat sa vezi pe cineva ca traverseazã oceanul cu o bicicletã pe punte, vreau sa vă spun că din Palermo mi-am cumpărat și o mașină de cusut pe care am cărat-o după mine. Mi-am zis să fiu pregătit în cazul în care vreo furtună îmi rupe velele. Sunt lucruri pe care le iei pe barcă nu neapărat că ai avea nevoie, ci pentru că îți dau o anumitã liniște. Eu mi-am găsit liniștea cumpărând o bicicletã și o mașina de cusut.

71 de zile pe Atlantic?

Este destul de greu. Planul meu era să plec din Gibraltar direct în Caraibe, însă pentru că depindeam de direcția vântului, a trebui să cobor spre Canare. Am trecut printre Tenerife și Gran Canare, aici nu am oprit. Apoi, din cauza unei furtuni foarte mari și a vântului care bătea de unde nu trebuie, eram pregătit să merg printre insulele Cap Verde care erau undeva la sud, însă, înainte să ajung acolo, am hotărât că trebuie să fac o chestie de forță, căci altfel ajungeam la Capul Bunei Speranțe dacă mergeam tot așa, cum mă ducea vântul.

Mai sus ați pomenit de provizii. Cum trebuie să te aprovizionezi când astfel de planuri fac parte din visurile tale?

Când am plecat am luat în calcul vreo 50 de zile. Calculasem cam o conservă de carne pe zi, vreo 100 de grame de salam sau șuncă și, nu în ultimul rând, legume și fructe, plus multe alte elemente de hidratare a sufletului și corpului. Am avut cu mine două cutii de carne de mistreț la garniță. Am mai luat vreo 8 kilograme de brânză de la Limanu, de la un cioban, am luat mălai să fac mămăligă cu carne de la garniță și cu brânză. După cum am povestit mai sus, în Valencia m-am reaprovizionat cu ajutorul fostului nostru elev de la școala de navigație, care la plecare mi-a dăruit și acesta vreo 5 cutii mari de alimente. Barca deja stătea puțin sub linia de plutire, dar eu eram aprovizionat pentru următoarele 100 de zile.

Am avut de toate. Sucuri, vin, bere, tărie, nu mi-a lipsit mai nimic. Am suferit însã căci la un moment dat nu ai cum să nu te saturi și ai mai vrea și altceva. Am avut cea mai bună carne, dar nu poți să mănânci numai asta. Nu am avut carne de pui, pe care acasã o ignor, iar pe barcă aș fi mâncat numai pui. O problemã destul de mare a fost lipsa fructelor și a legumelor, după aprovizionare le-am depozitat pe toate într-un cheson, iar dupã o furtună zdravănă când am deschis acel compartiment nu vreți să știți cum arătau toate! Totul era o mare ciorbă de legume și fructe. Am încercat eu să mai pun bananele la uscat, am mai mâncat din portocale crezând că dacã au coaja mai groasă apa nu a pătruns, dar erau sărate ca naiba. Singurul lucru de care am reușit să mă mai bucur a fost ceapa și aia după ce mă lipseam de o bună parte a acesteia.

Îți vin tot felul de pofte, care mai de care mai ciudată sau mai specială. Pe barcă ce să faci? Mai repari ceva, cu dormitul mai puțin în cazul în care ești singur cum am fost eu, mai mănânci, mai citești și uite așa trec zilele una după una.

Cum se înnoptează în largul mării?

Păi, cum să se înnopteze? Se înnoptează ața fără înnoptare, te uiți la stele. Solitar fiind, de preferat este să dormi ziua și noaptea să fii treaz, așa ar fi ideal. Iar pe mine mă ajuta mult mai mult somnul de zi, deoarece pe barcă nu am avut niciun sistem auxiliar de navigație: radar, AIS (sistem automat de identificare) sau cine știe ce alte minuni. Când am ajuns în Gibraltar m-am gândit cã nu mi-ar strica un deflector radar, până să ajung acolo am mers cu o improvizație făcută de mine dintr-o sticlă de plastic și niște folie de aluminiu.

Ca să fiu sigur că nu se întâmplă nimic și ca să am control asupra bărcii, îmi pusesem telefonul să sune din două în două ore, deci partea asta cu somnul fiind cam singur pe barcă, nu prea putea fi numită somn. 60-70% din timp stai în cabină,  deoarece este destul de greu să stai pe punte să te bată soarele, vântul și să te stropească valurile. Dacă ai pilot automat pe barcă și din fericire se întâmplă să mai și funcționeze, în mare parte lucrurile sunt sub control, dacă nu ai pilot automat, reglezi barca pe cursul pe care vrei sã mergi, legi cârma cu niște saule încât sã-ti păstrezi cursul și nu îți rămâne decât să-ți vezi de treabă. Dupã vreo 10 zile de furtună pilotul automat a cedat, lucru care m-a încetinit destul de mult, acesta fiind și motivul pentru care am întârziat vreo 20 de zile față de cum îmi propusesem eu să ajung la destinație.

Care a fost cea mai grea zi?

Cea mai grea zi a fost atunci când a fost furtuna care a ținut de la ora 6 seara și pânã a doua zi la aceeași oră. A trebuit să stau numai la eche, vântul mi-a rupt o bucatã de velă, eram epuizat de ajunsesem să văd numai catarge rupte și pânze de păianjen pe balcoane, moment în care mi-am dat seama cã trebuie să mă odihnesc.

Cum e când vezi albastru de jur împrejur?

Păi cum să fie? E frumos, e liniștitor, te rupi de lumea pe care o știi și intri într-o comuniune cu marea, cu valurile, cu soarele, cu luna, cu stelele, cu vântul, cu barca și simți că pierzi lupta cu timpul. Pe mare exista răsărit și există apus, iar ție nu îți rămâne decât să te bucuri de tot ce ți-a oferit divinitatea.

Ce planuri de viitor are Sorin Drugan?

Pe 7 mai zbor înapoi în Caraibe. Abia aștept să ajung iar pe Aiax. Va urma o perioadă de pregătiri pe barca: de reparat motorul, de schimbat straiurile și sarturile, de fîcut o curățenie generalã, nu vreți să vă imaginați cum arată barca în aceste momente, iar putina cu brânzã de Limanu pe care am lăsat-o pe barcă probabil că acum s-a transformat într-o specialitate franțuzească.

Apoi când barca va fi pregătită, urmeazã să îmi continui călătoria înspre vest. Voi traversa Marea Caraibelor din Marie Galante (Guadeloupe) până în Panama. Voi parcurge aproximativ 1100 de mile marine.

Cum ați interacționat cu polițiile de frontieră?

Interacțiunea este una foarte bună! Polițiștii de frontieră atât din România cât și din Bulgaria sau Turcia, unde mergem mai des, sunt foarte amabili încercând tot timpul sa te ajute și să vină în sprijinul tău. Sunt însă și probleme legate nu neapărat de persoane ci mai degrabă de procedurile destul de complicate atunci când ieși cu barca din țară, dar sunt aspecte care nu ne îngreunează activitatea. Cel mai des interacționam cu colegii dumneavoastră de la Grupul de Nave Mangalia care sunt buni profesioniști și oameni de nădejde, polițiști de frontieră, cărora, doresc să le mulțumesc pe această cale.

Interviu Politia de Frontiera Romana. Iulie 2018. Toate drepturile rezervate - text si foto. 

Articolul original aici: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/scoala-severin/i-let-your-dreams-set-sail-sorin-drugan-navigatorul-care-la-62-de-ani-a-traversat-atlanticul-intro-barca-cu-vele-13660.html