Acest site foloseste module cookie de functionalitate, continut, personalizare si analiza. Continuarea navigarii pe site inseamna acceptul dvs. cu privire la Politica de cookies
Prima experienta cu autorulota/camper dupa mai mult de 10 ani de vacante cu velierul.
In Aprilie, inainte de Paste prognoza meteo nu era grozava pentru litoral, asa ca ne-am decis sa petrecem altfel cele cateva zile libere.
Am profitat de invitiatia unui coleg skipper, Razvan Nechita si am inchiriat o auto-rulota de la smileycamper.ro cu gandul sa fugim de ploaie si vreme rea.
Planul initial era sa ajungem in zona Fagaras si de acolo sa vizitam Sighisoara, Viscri si alte locuri pitoresti. La o verificare a situatiei meteo am vazut ca in zona aceea era anuntata lapovita, deci mai rau decat rau, singura parte a Romaniei care mai scapa cat de cat era Banatul si Oltenia.
Bun, ne-am zis, Timisoara via Orsova este atunci tinta si m-am dus sa preiau auto-rulota.
La primire-predare m-a intampinat colegul lui Ravan, Manole, care mi-a facut o prezentare completa a rulotei, pe dinafara si pe dinauntru, cu dotarile, acesoriile si procedurile aferente. M-am regasit in starea de acum mai bine de 10 ani cand am inchiriat primul velier de charter in Grecia si am trecut cu reprezentantul companiei de charter prin toate aspectele velierului. De atunci predarea-primirea pentru mine a fost din ce in ce mai sumara si privea mai degraba particularitatile unui velier anume daca o prezentare detaliata completa.
Iata ca de data aceasta era nevoie de un tur complet, eu fiind la prima experienta cu auto-rulota. Bineinteles ca au fost momente in care paralela cu ambarcatiunea era evidenta, dar si lucruri care erau complet diferite.
Cateva sfaturi foarte interesante inca de la inceput:
De condus, se conduce ca de obicei mi s-a spus, atentie doar la gabarit si la curbe, coltul masinii tinde sa iasa de pe traictorie. De asemenea, este limitata la 100 km/h.
Dupa aceasta prezentare m-am urcat la volan si am plecat cu auto-rulota spre casa. Pe de o parte se conducea ca orice autovehicul, frana si acceleratia erau conform asteptarilor. Pe de alta parte, nu reuseam sa scap de senzatia ca sunt cu toata casa dupa mine. Daca intorceam capul vedeam dulapuri, masa si paturi in interior. Daca ma uitam in oglinzi vedeam marginile pronuntate ale autorulotei. Emotii si la trecerea prin pasaje, desi inaltimea era suficienta. Dar cu rabdare si manevre lente, te poti descurca oriunde, chiar si in traficul din capitala, mai ales ca ceilalti participanti in trafic manifesta si o oarecare simpatie fata de autorulote. Te lasa sa intri pe banda atunci cand semnalizezi, nu te claxoneaza atunci cand astepti sa virezi la stanga sau sa intri intr-o parcare.
A doua zi dimineata a fost rezervata incarcarii proviziilor si bagajelor in autorulota. E un avantaj major cand autorulota este parcata langa casa, practic multe lucruri le iei din casa si le urci in masina, introdusul in bagaje fiind optional. Pe langa haine ne-am mai luat asternuturi, prosoape, substante de curatenie/dezinfectare, jucarii pentru copii etc.
Si start in aventura! Copiii imbarcati si pusi in scaune de copii/centuri pe banchete la masa din salon, soferul si co-pilotul la posturile lor. Ne-am pus in miscare. In primul rand este interesant pentru toata lumea sa te misti impreuna cu toata casa. Soferul cand intoarce capul in loc sa vada luneta vede o sufragerie intreaga, un culoar care duce pana in patul din spatele masinii, dulapuri si copiii care stau la masa. Multe lucruri zdrangane, bineinteles, si orice este doar asezat pe masa – sticle de apa, cutii de servetele, creioane colorate, zboara la primele curbe/depasiri pe jos.
Co-pilotul este fortat de cateva ori sa-si desfaca centura si sa se duca in spate tinandu-se de mobila, cam cum ne tinem si noi in barci in cabina cand sunt valuri mari. Dupa ce rezolva situatiile din spate, revine pe scaunul din fata “la odihna” spune ea.
Eu ca sofer aveam si eu stresul suplimentar al rulotei cu zgomotele si gabaritul ei, plus pasagerii de aceasta data. Aceasta facea ca orice viteza sa para mare, pe de o parte, si depasirea 100 km/h – acolo unde era limitata masina – sa fie inutila, pe de cealalta.
Oricum cele cateva ore de condus pana la Islaz m-au obosit mai mult decat o zi de condus obisnuit. Dar nici nu m-am simtit vreodata in nesiguranta cu rulota, ajungand sa consider ca se comporta ca o masina obisnuita la porniri, demaraje, frane si opriri.
Inclusiv am oprit pe marginea soselei, jumatate pe trotuar ca o masina obisnuita pentru a lua masa la un restaurant din Alexandria.
Apoi din nou la drum!
Am folosit aplicatiile specializate pentru rulote – care iti indica locurile de popas posibile pentru nopate. In Romania, tara care nu are amenajate campinguri de rulote, este o aplicatie foarte valoroasa pentru ca iti prezinta locurile folosite de alti camperi.
Asa am ajuns intr-adevar la o locatie superba, unde am oprit chiar pe malul Dunarii. Momentele de la sosire pana la inoptare au ramas in memoria intregii familii ca unele dintre cele mai frumoase din inreaga excursie. Am oprit masina pe pozitie, am extins copertina verandei, am scos scaunele pliante din locul de depozitare si in cateva minute masina a devenit casuta cu terasa pe malul Dunarii. Copiii s-au jucat pe iarba, au cules scoici si s-au facut poze pana la ora mesei de seara.
Apoi am petrecut cea mai relaxanta si linistita noapte posibila. Camperul avea incalzire care functiona de minune, iar paturile niste saltele foarte confortabile.
A doua zi prognoza s-a confirmat si a plouat inca de la primele ore ale diminetii, toata ziua. Atunci ne-am dat seama ca pe ploaie optiunile cu rulota sunt foarte reduse. Oriunde am fi oprit copii n-ar fi putut sa iasa afara la joaca, in ploaie si in noroi. Iar in interior erau plini de energie si deja ne intinsesera nervii la maximum. Si atunci am facut singurul lucru posibil: am mers la un mall care avea loc de joaca 😊Mall-ul l-am reperat in Craiova, in drumul nostru spre Orsova. S-a dovedit o experienta de condus si mai ales de parcat foarte interesanta! Sa gasesti un loc ok pentru un camper voluminos intr-o parcare de mall arhiplina, cu cozi inca de la intrare, parea o misiune aproape imposibila. Si chiar asa aproape a fost. Am ramas singur in camper aproape o ora sa se elibereze doua locuri in apropiere pentru a parca fara sa incurc circulatia. Apoi am petrecut cateva ore in mall la locul de joaca, explorare si masa.
Dupamasa am avut a doua sesiune de condus pana la Orsova. Pe langa orasul spectaculos, am avut ceva provocari sa gasim un loc de inoptat. Faleza Orsovei era foarte industriala si austera, fara parcari, parcuri sau cafenele. Doar sosea, trotuar si pontoane brambura. Un camping la periferia orasului inchis sau desfiintat. Si un loc “pe malul apei” impacticabil de gunoaie.
Ajunsesem sa circulam pe clisura Dunarii, o sosea ce parea deja de munte, si nu ne aparea evident nici un loc de parcare. Intr-o grupare de case/pensiuni se facea un drum la dreapta. Am virat pe el si am gasit un loc viran intre doua case, drept, cu latura din spate marginita de un crang. Am parcat camperul acolo, cu usa spre padurice si ne simteam ca la munte!
Iar la o scurta plimbare pe jos, ne-am intors la drumul principal, l-am traversat, si am ajuns pe malul Dunarii!
Nu degeaba este asa de apreciata zona aceea si au aparut multe pensiuni!
Am repetat plimbarea si a doua zi de dimineata, dupa micul dejun cu omleta si lapte pentru copii si cafea pentru parinti.
Odata intorsi am realizat ca era deja a treia zi si trebuia sa ne gandim la intoarcere, Timisoara fiind in afara orizontului nostru de timp. Destinatia aleasa pe drumul de intoarcere: satul Gura Padinii via La Cetate by Dinescu, pentru pranz.
Pranzul imparte in mod fericit ziua in doua etape de condus, destul de obositoare, asa cum am mai spus. Am ajuns cu bine in Gura Padinii. Primul loc de inoptat era intentionat in fata casei bunicilor Paulei, dar santul de acolo dadea o inclinare accentuata camperului. Atunci am inteles de ce multe locuri din aplicatia de rulote contineau descrierea “loc drept” sau “loc plat”. Deja ma pregateam sa experimentez dormitul in panta (canarisire ii spunem noi la barci) cand am primit invitatia – de nerefuzat – la casa unor prieteni de familie de-ai Paulei. Acolo am tras autorulota chiar in livada, iar gazdele au fost atat de calde si de primitoare incat am decis sa petrecem doua nopti acolo. Bineinteles ca au vrut sa ne pregateasca camerele de oaspeti sa dormim in ele, dar noi am refuzat invitatia, intr-atat de bine si de confortabil dormeam in camper!
Intorsul a avut o mare doza de melancolie, tocmai ne intrasem in ritmul de rulotisti cu trezirea, tabieturile de dimineata, transformarea in masina, condusul cateva ore, masa de pranz la un restaurant, siesta, condusul la locul de inoptat, tranformarea in casuta, relaxarea si joaca, cina, culcarea…si repetir.
Am tras rulota iar in fata casei de unde am transbordat cu usurinta inapoi lucruri, asternuturi, jucari, provizii ramase etc. Asa s-au incheiat cele 5 zile cu autorulota cu familia cu doi copii, 7 ani si 2,5 ani.
In loc de concluzii voi incerca sa enunt diferentele si asemanarile dintre autorulota si barca, precum si ce as face eu mai bine data viitoare:
AUTORULOTA VS VELIER
ASEMANARI - un skipper are toate sansele sa se simta bine si pe o autorulota. Va gusta si aici din libertatea atat de apreciata si este deja obisnuit cu unele limitari de la barci. Cred ca dupa cateva experiente ca autorulota, pe langa sapatamana/saptamanile de yachting pe an, va avea si saptamana/saptamanile anuale de mers cu rulota, pe langa saptamana/saptamanile de mers la ski, daca si skiaza 😊Deci:
DEOSEBIRI – as atrage atentia ca si pentru un skipper cu experienta, mersul cu rulota NU este un lucru natural, mai ales prima data. Procedurile sunt uneori diferite, senzatiile la fel. Fiti precauti si deschisi pentru noi provocari. Deci:
LUCRURI PE CARE LE-AS FACE MAI BINE DATA VIITOARE:
Ah, dar o concluzie tot am! Daca dupa doua zile de vreme ploioasa si mici tensiuni la bord spuneam “rulota nu este ca si velierul, este mai restrictiva si mai putin placuta” dupa toate cele cinci zile, dupa ce ne-am intrat in ritm am descoperit a doua varianta a vacantei cu libertate, dupa velier – camperul! Pe masura ce trece timpul, melancolia dupa camper devine tot mai mare si ne gandim tot mai des cum sa facem sa mai “evadam” un pic cu el. Iar fiul meu, Andrei, la cei doi ani si jumatate ai lui, nu numai ca nu a uitat experienta, dar se si intoarce dupa orice rulota pe care o vede pe drum spunand “sutza!” ...adica “rulota” pentru el (probabil de la “casutza pe roti” asa cum ii spuneam in excursie). Si se uita indelung la pozele de pe malul Dunarii...si este cat se poate de clar cat i-a placut si ca mai vrea sa mai mergem cu totii intr-o excursie cu camperul!
Multumim Smileycamper.ro si multumim Razvan Nechita!