CAMPER vs VELIER

In Aprilie, inainte de Paste prognoza meteo nu era grozava pentru litoral, asa ca ne-am decis sa petrecem altfel cele cateva zile libere.

Am profitat de invitiatia unui coleg skipper, Razvan Nechita si am inchiriat o auto-rulota de la smileycamper.ro cu gandul sa fugim de ploaie si vreme rea.

Planul initial era sa ajungem in zona Fagaras si de acolo sa vizitam Sighisoara, Viscri si alte locuri pitoresti. La o verificare a situatiei meteo am vazut ca in zona aceea era anuntata lapovita, deci mai rau decat rau, singura parte a Romaniei care mai scapa cat de cat era Banatul si Oltenia.

Bun, ne-am zis, Timisoara via Orsova este atunci tinta si m-am dus sa preiau auto-rulota.

La primire-predare m-a intampinat colegul lui Ravan, Manole, care mi-a facut o prezentare completa a rulotei, pe dinafara si pe dinauntru, cu dotarile, acesoriile si procedurile aferente. M-am regasit in starea de acum mai bine de 10 ani cand am inchiriat primul velier de charter in Grecia si am trecut cu reprezentantul companiei de charter prin toate aspectele velierului. De atunci predarea-primirea pentru mine a fost din ce in ce mai sumara si privea mai degraba particularitatile unui velier anume daca o prezentare detaliata completa.

Iata ca de data aceasta era nevoie de un tur complet, eu fiind la prima experienta cu auto-rulota. Bineinteles ca au fost momente in care paralela cu ambarcatiunea era evidenta, dar si lucruri care erau complet diferite.

Cateva sfaturi foarte interesante inca de la inceput:

• La datul cu spatele, chiar daca este o camera montata, gabaritul si latimea autorulotei este mai mare decat ai impresia si poti lovi colturile sau marginea de sus. De accea este bine ca la orice manevra cu spatele sa fie cineva acolo jos pentru dirijare
• Atentie la drumurile secundare cu inaltimea si latimea disponibila. Multe semne de circulatie au fost lovite de rulote si crengile de la arborii de pe drumurile secundare pot fi obstacole serioase
• Desi autorulota pare inalta si masiva, ea este proiectata pentru asfalt si mai putin pentru teren accidentat. M-a aratat sub masina ca distanta dintre sol si osiile rotilor era foarte mica, cu probleme chiar si pentru o bordura mai inalta
• Dupa o perioada mai scurta sau mai lunga de repaos, mai ales dupa o noapte petrecuta intr-un loc, camperul trebuie “transformat” in masina de strada. Usile de la spatiile de depozitare inchise, geamurile asigurate, lucrurile din masina depozitate, nimic greu in dulapurile de deasupra (pot cadea in capul pasagerilor), copiii prinsi in centurile de siguranta, nimic ce se poate varsa/rasturna pe masa etc. Avem si pe barca aceasta procedura cand plecam pe mare deschisa, dar e mai light – inchidem hublourile (geamurile) si asiguram in salon cateva lucruri in special sticle si oale care se pot rasturna de la miscarile barcii pe valuri.

De condus, se conduce ca de obicei mi s-a spus, atentie doar la gabarit si la curbe, coltul masinii tinde sa iasa de pe traictorie. De asemenea, este limitata la 100 km/h.

Dupa aceasta prezentare m-am urcat la volan si am plecat cu auto-rulota spre casa. Pe de o parte se conducea ca orice autovehicul, frana si acceleratia erau conform asteptarilor. Pe de alta parte, nu reuseam sa scap de senzatia ca sunt cu toata casa dupa mine. Daca intorceam capul vedeam dulapuri, masa si paturi in interior. Daca ma uitam in oglinzi vedeam marginile pronuntate ale autorulotei. Emotii si la trecerea prin pasaje, desi inaltimea era suficienta. Dar cu rabdare si manevre lente, te poti descurca oriunde, chiar si in traficul din capitala, mai ales ca ceilalti participanti in trafic manifesta si o oarecare simpatie fata de autorulote. Te lasa sa intri pe banda atunci cand semnalizezi, nu te claxoneaza atunci cand astepti sa virezi la stanga sau sa intri intr-o parcare.

A doua zi dimineata a fost rezervata incarcarii proviziilor si bagajelor in autorulota. E un avantaj major cand autorulota este parcata langa casa, practic multe lucruri le iei din casa si le urci in masina, introdusul in bagaje fiind optional. Pe langa haine ne-am mai luat asternuturi, prosoape, substante de curatenie/dezinfectare, jucarii pentru copii etc.

Si start in aventura! Copiii imbarcati si pusi in scaune de copii/centuri pe banchete la masa din salon, soferul si co-pilotul la posturile lor. Ne-am pus in miscare. In primul rand este interesant pentru toata lumea sa te misti impreuna cu toata casa. Soferul cand intoarce capul in loc sa vada luneta vede o sufragerie intreaga, un culoar care duce pana in patul din spatele masinii, dulapuri si copiii care stau la masa. Multe lucruri zdrangane, bineinteles, si orice este doar asezat pe masa – sticle de apa, cutii de servetele, creioane colorate, zboara la primele curbe/depasiri pe jos.

Co-pilotul este fortat de cateva ori sa-si desfaca centura si sa se duca in spate tinandu-se de mobila, cam cum ne tinem si noi in barci in cabina cand sunt valuri mari. Dupa ce rezolva situatiile din spate, revine pe scaunul din fata “la odihna” spune ea.

Eu ca sofer aveam si eu stresul suplimentar al rulotei cu zgomotele si gabaritul ei, plus pasagerii de aceasta data. Aceasta facea ca orice viteza sa para mare, pe de o parte, si depasirea 100 km/h – acolo unde era limitata masina – sa fie inutila, pe de cealalta.

Oricum cele cateva ore de condus pana la Islaz m-au obosit mai mult decat o zi de condus obisnuit. Dar nici nu m-am simtit vreodata in nesiguranta cu rulota, ajungand sa consider ca se comporta ca o masina obisnuita la porniri, demaraje, frane si opriri.

Inclusiv am oprit pe marginea soselei, jumatate pe trotuar ca o masina obisnuita pentru a lua masa la un restaurant din Alexandria.

Apoi din nou la drum!

Am folosit aplicatiile specializate pentru rulote – care iti indica locurile de popas posibile pentru nopate. In Romania, tara care nu are amenajate campinguri de rulote, este o aplicatie foarte valoroasa pentru ca iti prezinta locurile folosite de alti camperi.

Asa am ajuns intr-adevar la o locatie superba, unde am oprit chiar pe malul Dunarii. Momentele de la sosire pana la inoptare au ramas in memoria intregii familii ca unele dintre cele mai frumoase din inreaga excursie. Am oprit masina pe pozitie, am extins copertina verandei, am scos scaunele pliante din locul de depozitare si in cateva minute masina a devenit casuta cu terasa pe malul Dunarii. Copiii s-au jucat pe iarba, au cules scoici si s-au facut poze pana la ora mesei de seara.

Apoi am petrecut cea mai relaxanta si linistita noapte posibila. Camperul avea incalzire care functiona de minune, iar paturile niste saltele foarte confortabile.

A doua zi prognoza s-a confirmat si a plouat inca de la primele ore ale diminetii, toata ziua. Atunci ne-am dat seama ca pe ploaie optiunile cu rulota sunt foarte reduse. Oriunde am fi oprit copii n-ar fi putut sa iasa afara la joaca, in ploaie si in noroi. Iar in interior erau plini de energie si deja ne intinsesera nervii la maximum. Si atunci am facut singurul lucru posibil: am mers la un mall care avea loc de joaca 😊Mall-ul l-am reperat in Craiova, in drumul nostru spre Orsova. S-a dovedit o experienta de condus si mai ales de parcat foarte interesanta! Sa gasesti un loc ok pentru un camper voluminos intr-o parcare de mall arhiplina, cu cozi inca de la intrare, parea o misiune aproape imposibila. Si chiar asa aproape a fost. Am ramas singur in camper aproape o ora sa se elibereze doua locuri in apropiere pentru a parca fara sa incurc circulatia. Apoi am petrecut cateva ore in mall la locul de joaca, explorare si masa.

Dupamasa am avut a doua sesiune de condus pana la Orsova. Pe langa orasul spectaculos, am avut ceva provocari sa gasim un loc de inoptat. Faleza Orsovei era foarte industriala si austera, fara parcari, parcuri sau cafenele. Doar sosea, trotuar si pontoane brambura. Un camping la periferia orasului inchis sau desfiintat. Si un loc “pe malul apei” impacticabil de gunoaie.

Ajunsesem sa circulam pe clisura Dunarii, o sosea ce parea deja de munte, si nu ne aparea evident nici un loc de parcare. Intr-o grupare de case/pensiuni se facea un drum la dreapta. Am virat pe el si am gasit un loc viran intre doua case, drept, cu latura din spate marginita de un crang. Am parcat camperul acolo, cu usa spre padurice si ne simteam ca la munte!

Iar la o scurta plimbare pe jos, ne-am intors la drumul principal, l-am traversat, si am ajuns pe malul Dunarii!

Nu degeaba este asa de apreciata zona aceea si au aparut multe pensiuni!

Am repetat plimbarea si a doua zi de dimineata, dupa micul dejun cu omleta si lapte pentru copii si cafea pentru parinti.

Odata intorsi am realizat ca era deja a treia zi si trebuia sa ne gandim la intoarcere, Timisoara fiind in afara orizontului nostru de timp. Destinatia aleasa pe drumul de intoarcere: satul Gura Padinii via La Cetate by Dinescu, pentru pranz.

Pranzul imparte in mod fericit ziua in doua etape de condus, destul de obositoare, asa cum am mai spus. Am ajuns cu bine in Gura Padinii. Primul loc de inoptat era intentionat in fata casei bunicilor Paulei, dar santul de acolo dadea o inclinare accentuata camperului. Atunci am inteles de ce multe locuri din aplicatia de rulote contineau descrierea “loc drept” sau “loc plat”. Deja ma pregateam sa experimentez dormitul in panta (canarisire ii spunem noi la barci) cand am primit invitatia – de nerefuzat – la casa unor prieteni de familie de-ai Paulei. Acolo am tras autorulota chiar in livada, iar gazdele au fost atat de calde si de primitoare incat am decis sa petrecem doua nopti acolo. Bineinteles ca au vrut sa ne pregateasca camerele de oaspeti sa dormim in ele, dar noi am refuzat invitatia, intr-atat de bine si de confortabil dormeam in camper!

Intorsul a avut o mare doza de melancolie, tocmai ne intrasem in ritmul de rulotisti cu trezirea, tabieturile de dimineata, transformarea in masina, condusul cateva ore, masa de pranz la un restaurant, siesta, condusul la locul de inoptat, tranformarea in casuta, relaxarea si joaca, cina, culcarea…si repetir.

Am tras rulota iar in fata casei de unde am transbordat cu usurinta inapoi lucruri, asternuturi, jucari, provizii ramase etc. Asa s-au incheiat cele 5 zile cu autorulota cu familia cu doi copii, 7 ani si 2,5 ani.

In loc de concluzii voi incerca sa enunt diferentele si asemanarile dintre autorulota si barca, precum si ce as face eu mai bine data viitoare:

AUTORULOTA VS VELIER

ASEMANARI - un skipper are toate sansele sa se simta bine si pe o autorulota. Va gusta si aici din libertatea atat de apreciata si este deja obisnuit cu unele limitari de la barci. Cred ca dupa cateva experiente ca autorulota, pe langa sapatamana/saptamanile de yachting pe an, va avea si saptamana/saptamanile anuale de mers cu rulota, pe langa saptamana/saptamanile de mers la ski, daca si skiaza 😊Deci:

• Ambele iti dau un sentiment accentuat de libertate. Este un sentiment “no strings attached”. In ambele cazuri esti cu casa – dormitorul, sufrageria, bucataria, baia – dupa tine, si singura grija este unde identifici locul pentru innoptare.
• Ambele iti creeaza premisele pentru vacante si experiente unice, pe care nu le poti trai indiferent cate vacante in locuri exclusiviste iti programezi sau indiferent cate stele are resortul in care te cazezi.
• Ambele au echipamente si proceduri specifice pe care trebuie sa le respecti si de aceea trebuie sa fii foarte atent la predarea/primirea si instructajul personalului firmei de inchirieri. Daca privesti superficial lucrurile, se vor intoarce importriva ta si te vor penaliza
• Ambele nu pot fi abordate precum un hotel de x stele – plutitor sau pe roti. Ele sunt ecosisteme diferite, iar cineva care se astepta la acceasi senzatie/procedura ca la o camera de hotel se inseala si va fi dezamagit. O persoana optimista si deschisa la minte va percepe pana si restrictionarile ca o provocare si va gasi satisfactie in a le rezolva (ex. apa curenta care se consuma, tankul de toaleta care se umple, alimentarea cu motorina etc)
• Ambele necesita o planificare a traseului pe zile, nopti, prognoze meteo, things to do, etc.
• Ambele iti ofera ocazia descoperirii de hidden gems, care nu tin nici de renumele unui loc, nici de calea batatorita a turistilor. Asa cum am gasit langa Orsova, sau intr-un golf din insula Hydra, sunt locuri unice. Doar pentru tine. Dar doar daca ai ochi pentru ele, spirit aventuros si dispozitie sa le gasesti.

DEOSEBIRI – as atrage atentia ca si pentru un skipper cu experienta, mersul cu rulota NU este un lucru natural, mai ales prima data. Procedurile sunt uneori diferite, senzatiile la fel. Fiti precauti si deschisi pentru noi provocari. Deci:

• Velierul e pe apa, camperul e pe sosea. Evident, nu? Nu chiar. La noi skipperii, stim ca daca pornim pe mare “nu mai poti sa opresti la o benzinarie sa cumperi o sticla cu apa sau un pachet de tigari”, asadar toate proviziile trebuie facute complet si inainte sa pleci. Ei aici, la camper, nu este asa. Poti sa opresti oricand, oriunde. Apa, dulciuri, cafele, tigari, bautura, restaurante si...toalete. Da! Eu personal n-am folosit niciodata baia din camper. Era rezervata copiilor sau urgentelor de dimineata/noapte.

• Spatiul restrictionat. Ambele par sa aiba “cativa metri patrati”. Da, dar la autorulota spatiul acesta este cu adevarat limitativ. Doar interiorul rulotei. Pentru ca este facuta sa mearga pe sosea este ingusta si putin lunga. Spatiul interior este un hol de fapt, fara incinte separate. Asta inseamna putin spatiu de miscare, treci mereu frecandu-te de ceilalti si, cel mai sensibil lucru, orice zgomot, vorba, planset, urlet se aude peste tot foarte bine. (prea bine) Intimitatea este zero barat. La barca, pentru ca pluteste pe apa, ai un salon mai generos, 2-5 cabine inchise cu usa si cel mai important – cockpitul care este de fapt o terasa in care ai senzatia de deschidere si spatiu liber.

• Conflictele interpersonale. Apar in ambele cazuri exact din motivul descris mai sus. Noi la veliere numim “miercurea neagra” a 4-a zi de stat pe barca in care intr-un echipaj tensiunile si frustarile adunate in 3 zile de spatiu restrictionat si tabieturi necompatibile rabufnesc. La rulota lucrul acesta este si mai accentuat si mai accelerat. Nervii intervin deja in a doua sau a treia zi, mai ales daca timpul nefavorabil nu lasa macar evadarea in aer liber in timpul opririlor. Probabil la starea de tensiune contribuie si deplasarea pe sosea cu emotiile si cu zgomotele constante din masina.

• Stresul conducatorului. Fie ca e soferul in cazul autorulotei, fie ca e skipperul in cazul velierului, de cand ia vehiculul rutier sau nautic in grija, stresul raspunderii pentru el se instaleaza. Si ambele situatii presupun deplasari zilnice. In timpul deplasarilor stresul creste exponential fata de perioadele de repaos. Ori cel putin din punctul meu de vedere, deplasarea cu barca se face mult mai lent, ca viteza – 15-20 km/h- si timpi necesari de reactie, si intr-un mediu mult mai lejer – apa libera. Cu camperul mergi pe sosele cu trafic intens, cu viteze de aproape 100 km/h. Concentrarea si emotiile sunt mult mai frecvente la camper pana la destinatie.

• Placerea deplasarilor la camper nu prea exista. “Importanta nu este destinatia, important este drumul.” spune un proveb mentionat pe Facebook de multe domnisoare cu selfie cu filtre si makeup abundent (Pare pleonasm, nu? Nu este!). Cel mai des acest aforism se refera la viata insasi, dar se intalneste si pentru multe alte activitati. La veliere mi se pare corect, pentru ca reusesti sa te bucuri si de orele petrecute in mers, de la un loc la altul. Mai ales daca nu ai vreme rea! Fie cu motor, fie cu vele, poti sa iti prepari un gin tonic in pahar, sa te lasi usor pe spate si sa te bucuri de briza marii si de peisaje. Sau de o discutie placuta cu colegii de echipaj. La camper nu prea! Tot ce vezi este soseaua si participantii la trafic. Incerci sa aproximezi inaltimi, latimi, denivelari si curbe. De asemenea, accelerari si frane, pe care incerci sa le actionezi cat mai cursiv posibil, sa nu muti bagaje sau copii brusc in interiorul camperului. Si nici copilotul nu cred ca retine ceva din “frumusetea peisajului”. Deci orele cu deplasatul sunt cam pierdute la camper in stres si nerabdarea destinatiei. Si a ta si a ‘echipajului’! “Da’ cat mai avem, tati? Da’ nu am ajuns? Mi-e foame! Ai spus 15 minuteee! Etc...”

• Numarul de persoane. Pe o barca rar pleci doar cu familia. De obicei sunt 2 familii. Sau chiar 3. Fiecare cu copii. Sau 3-4 cupluri. Sau 8 persoane + skipperul. Intr-o autorulota intra o singura familie. Si punct. Nu vad cum ar intra doua familii. Sau doar sa se inteleaga fff bine. Ca altfel se pot certa destul de rau :))) Lipsa de intimitate si spatiul restrans.

• Apele uzate, toaleta.Pe barca e mult mai simplu. Totul se duce in mare. La camper atat dusul cat si toaleta au recipiente de colectare. Pe ambele nu poti sa le golesti oriunde, ci doar in spatii special amenajate. In 5 zile am golit ambele o singura data. Asta pentru ca era avantajul mentionat la primul punct – puteam sa opresc oriunde si foloseam toalete de pe drum.

• Pregatirea pentru drum. Si la velier si la camper se fac ceva pregatiri de drum atunci cand pleci dintr-un loc unde ai petrecut noaptea. Dar la velier sunt doar cateva – sa asezi mai bine lucrurile prin salon sa nu plece la plimbare pe valuri si sa inchizi geamurile (hublourile) de la cabine sa nu te trezesti cu patul ud cu apa de mare. La camper trebuie sa ai mult mai multa grija: sa inchizi bine copertina verandei, sa depozitezi bine scaunele, masa etc in ‘magazie’, sa inchizi cu cheia si sa asiguri toate usile si geamurile rulotei (ca la viteza mare ele vor vibra, vor face zgomot si se vor deschide in mers), in interior puse toate lucrurile la locul lor in dulapuri, niciun lucru greu sus, tot de pe masa in suporturi, usa la toaleta inchisa, clapa de la wc inchisa (pentru miros), copiii in centuri etc.

• Televizorul. Daca pe barca televizorul este inutil, in camper un televizor cu Netflix mi s-ar fi parut un lucru binevenit. Dupa ce se innopteaza si se face mai frig, intram in camper si ne bagam in pat. Locul camperului fiind de obicei mai izolat, nu aveam ocazia sa “iesim in oras” seara.  Pe barca fie stai la restaurantele marinei pana tarziu si ajungi in cabina cand nu mai poti de somn, fie stai in cockpit cu prietenii pana iti cade capul de somn si atunci mergi in cabina.

LUCRURI PE CARE LE-AS FACE MAI BINE DATA VIITOARE:

• Etape mai scurte. Mi-as programa etape mai scurte de condus ex. 45 min – 1 ora. Nu e o competitie de inghitit kilometri. Nu ai satisfactia drumului si mai consumi si motorina. In plus, locuri frumoase de oprit gasesti efectiv oriunde. De asemenea, as incerca sa am o singura etapa de condus, iar la destinatie sa mancam si masa de pranz si sa si inoptam. Asta lasa mai mult timp de petrecut pe langa autorulota transformata in casuta.

• Traseu zonal. In acelasi spirit, mi-as alege sa vizitez locuri intersante intr-un areal relativ limitat: Fagaras-Viscri-Sighisoara, sau Podgoriile din Prahova-Mizil, sau Dobrogea de Nord – Corbu pana la Tulcea/Murghiol-Dunavat.

• As pleca cu mai multe campere. Daca intr-un camper tot nu poate incapea mai mult de o familie, as pleca cu 2-3 campere in viitoare excursie. Am opri toti in acelasi loc si adultii s-ar imparti usor in trei sarcini – supravegherea copiilor, pregatirea mesei si pregatirea autorulotelor pentru innoptat.

• As lua mai multe zile. 5 zile mi s-au parut foarte scurte. Poate si pentru ca am parcurs multi kilometrii. Sau poate ca zilele cu camperul sunt ca si cele cu velierul: prea scurte :)

• Solutie video pentru TV in lipsa de semnal. Desi aveam TV si Netflix, lipsa de semnal din locurile de campat l-au facut inutilizabil. Asa ca as fi mai pregatit data viitoare sa am o rezerva de video-streaming pentru astfel de situatii

• Sa opresc langa o pensiune frumoasa. Nu chiar in curtea ei. Dar foarte aproape. Sa putem merge seara la restaurantul ei si sa ne retragem la somn in camper de voie.

• As iesi din Romania. Dar mai incolo. Deocamdata mai acumulez experienta pe plaiurile mioritice.

Ah, dar o concluzie tot am! Daca dupa doua zile de vreme ploioasa si mici tensiuni la bord spuneam “rulota nu este ca si velierul, este mai restrictiva si mai putin placuta” dupa toate cele cinci zile, dupa ce ne-am intrat in ritm am descoperit a doua varianta a vacantei cu libertate, dupa velier – camperul! Pe masura ce trece timpul, melancolia dupa camper devine tot mai mare si ne gandim tot mai des cum sa facem sa mai “evadam” un pic cu el. Iar fiul meu, Andrei, la cei doi ani si jumatate ai lui, nu numai ca nu a uitat experienta, dar se si intoarce dupa orice rulota pe care o vede pe drum spunand “sutza!” ...adica “rulota” pentru el (probabil de la “casutza pe roti” asa cum ii spuneam in excursie). Si se uita indelung la pozele de pe malul Dunarii...si este cat se poate de clar cat i-a placut si ca mai vrea sa mai mergem cu totii intr-o excursie cu camperul!

Multumim Smileycamper.ro si multumim Razvan Nechita!