SETSAIL - Expeditia Cyclades I - jurnal de bord [partea 1/2]

5 vorbe și 5 volte cu skipper-ul Marius Pikasea

Expeditia Cyclades I

Daca ar fi sa o iau cu inceputul inceputului as spune ca totul a pornit de la o scoala de yachting cu deviza "Toate panzele sus!" sau, in engleza, "SetSail".

SetSail isi propunea nu numai sa predea notiunile teoretice si practice ale navigatului cu motor si vele, ci sa cultive si sa sporeasca insasi pasiunea pentru yachting a celor care deveneau cursantii scolii. Astfel incat nu a mirat pe nimeni atunci cand a fost anuntata "Expeditie in insulele Cyclades, Grecia – o saptamana, flota de 3 yachturi Beneteau si ... 18 skipperi". Adica ... un semn de intrebare tot a fost! Cum? 3 yachturi si 18 skipperi? Si 3 supervisori? Adica inca 3 skipperi cu experienta? ADICA 21 SKIPPERI?!!! Ce se intampla? Plus ca totul era guvernat de regula: "Numai absolventi ai cursurilor SetSail posesori de brevet C+D+S" Deci fara parteneri, copii sau amici!

Calculul matematic 21 skipperi / 3 ambarcatiuni a primit o explicatie pe masura: Aceasta expeditie este una de instruire, o etapa de scolarizare. Vorba instructorului de practica, Sorin Drugan: Dupa aceea poate fiecare sa mearga in vacanta cu familia sau prietenii, pe mare; acum sunt la scoala!

Deci formula ar arata asa:

Expeditie-scoala: 3 ambarcatiuni x [6 skipperi + 1 supervisor] x 6 zile de navigatie

In fiecare zi, fiecare din cei 6 skipperi primea comanda deplina a ambarcatiunii. Dreptul de a decide ruta de urmat in ziua respectiva, dreptul de a manevra dupa bunul plac timona si comenzile motorului, dreptul (deloc neglijabil) de a da comenzi de genul "Ridicati panzele", "Strangeti focul/Strangeti randa", "Coborati fenderele in cabina", "Pregatiti-mi un gin tonic cu gheata" (n.n. cititorii sa nu ia in considerarea aceasta ultima comanda total neconforma cu realitatea), dreptul de a comanda manevrele ambarcatiunii, pe scurt controlul total al unui yacht de croaziera.

Supervisorul avea rolul de "consultant" pentru (si aici citam din manual) corectitudinea efectuarii manevrelor si nedeprinderea unor obisnuinte gresite in manevrarea ambarcatiunilor cu motor si vele (sic). Mie unul personal, postul de supervisor mi-a priit de minune, prima jumatate de zi fiind singurul moment in care am avut manusile in maini si am manevrat parame. Dupa aceasta jumatate de zi istovitoare, toata expeditia nu a mai trebuit sa particip la nici o manevra, iar manusile mele s-au odihnit in rucsac. Acest lucru se datoreaza faptului ca echipajul cu care am navigat a fost unul de exceptie, foarte bine pregatit si motivat.

Cam acestea au fost premisele cu care s-a plecat la drum in expeditia SetSail Cyclades 1-8 Mai 2010.

Pregatirea. Ultimele cumparaturi

Cine a participat la cursurile SetSail nivel baza stie ca prima zi este rezervata "Introducerii" in yachting, care contine si o simulare a unei expeditii pe mare. Cursantii sunt rugati sa "simuleze" ca ar fi pusi in situatia de a pleca pe mare cateva zile si, impreuna, intocmim lista cu pasii de urmat. Primul pas – Planificarea.

1. Se stabileste regiunea. Am stabilit-o, Grecia, Cyclades.

2. Ruta. Bun, am stabilit-o si pe aceasta la o sedinta la NauticClub – Insulele Milos, Santorini, Ios, Mikonos, Nexos erau fixate ca si destinatii.

3. Se stabileste perioada exacta. Bun, 1 – 8 Mai 2010.

4. Se verifica prognoza... Nu bun! Cum adica nu bun? Pai, imi comunica nelinistit Bogdan Tindeche, m-am uitat pe site-ul meteo pentru Grecia si TOATA HARTA ESTE ROSIE!!!

Reprezentarea pe harta a vanturilor se face in diferite culori, de la culoarea albastra care inseamna o usoara briza, pana la culoarea rosie care inseamna furtuna cu vanturi de peste 100 km pe ora. Stai linistit, ii raspund eu, azi e marti, pana sambata trece. Miercuri un mesaj – harta e tot rosie. Joi – rosul se extinde. Vineri se aude glasul lui Bogdan – Auzi, daca vantul are forta 8-9 noi mai iesim din port? Pai, ii raspun eu cam indoit, depinde... dar sa speram ca TOTUSI se potoleste vantul. In sinea mea eram insa convins ca instructorul de practica si coordonatorul expeditiei Sorin Drugan nu ar fi ramas in port nici in ruptul capului chiar daca era furtuna. Pentru el poate doar taifunul sa fie "un vant mai serios". Si eu si Bogdan stiam foarte bine cu e sa navighezi cu el pe vremea rea! In timp ce el se distreaza motivand ca "ASTA E YACHTINGUL ADEVARAT", celelalte persoane de pe barca isi dau sufletul hranind pestii, aplecati peste bord. Nu ne ramanea de facut altceva decat sa ne rugam ca cineva mai intelegator (si in cazul de fata vantul) sa faca o schimbare. Si, intradevar, se pare ca cineva acolo sus ne iubeste pentru ca sambata dimineata cand am ajuns in portul Atenei, Limnos, vantul abia avea intensitatea unei brize. Pe toata durata expeditiei am avut conditii ideale de navigat.

Un alt punct important este echipamentul adecvat. Surprinzator de multe persoane, chiar daca citesc primul cuvant, respectiv "echipamentul" nu il retin pe cel de-al doilea "adecvat". Astfel incat se trezesc in deplasari cu un munte de echipament, dar nu cel potrivit. In expeditiile pe mare, este cu atat mai important, cu cat echipamentul necesar este unul special. Asa se explica cum, in seara zilei de joi, dupa ultima sedinta de pregatire a expeditiei la sediul NauticLife din Mogosoaia, puteai sa vezi oameni agitati printre rafturile de echipament nautic Marine Pool proband cizme de cauciuc sau manusi de yachting. Asa da, "last minute shopping"!

Plecarea. 21 in avion. Reprezentantul Marine Pool

Sambata dimineata, toata lumea prezenta la aeroport. Senzatia, pe care mi-a produs-o un grup de 21 de persoane asteptand la aeroport imbarcarea spre o expeditie cu yachturile, este greu de descris. Ma simteam, fericit, mandru, emotionat si nerabdator in acelasi timp.

Am aflat dupa incheierea expeditiei ca mai era o persoana in aeroport care trecea prin stari similare. Reprezentantul de vanzari al echipamentelor nautice Marine Pool se intorcea cu aceeasi cursa in Grecia, la sediul companiei. A ramas efectiv cu gura cascata! A pus mana tremuranda pe telefon si l-a sunat pe directorul companiei: "SEFU' NU-MI VINE SA CRED! IN AEROPORTUL OTOPENI ESTE UN GRUP DE 20 PERSOANE IMBRACATE IN MARINE POOL!!!"

Tragerea la sorti

Zborul a fost scurt dar intens. Apropierea de aeroportul din Atena ne-a facut cunostinta cu vanturile marine si avionul s-a scuturat de cateva ori fapt ce l-a facut pe un pasager din spate sa exclame "Usor, domnu' capitan, ca ne prabusim" Ingrijorarea celor din grupul nostru nu era nicidecum de prabusire ci daca vantul era favorabil navigarii sau era prea puternic. Griji de prisos intrucat asa cum am mentionat si mai devreme, conditiile urmau sa fie ideale.

In aeroportul din Atena, am tras la sorti ambarcatiunile pe care noi le banuiam a fi identice – Beneteau 40. Cu aceeasi ocazie am tras la sorti si ordinea skipperilor pentru ambarcatiunea noastra. In timp ce amestecam biletelele am intrebat cine va preda barca noastra la final, intrucat acea persoana va fi martor si la preluarea ambarcatiunii si, pe cale de consecinta, skipper in prima zi. Mihai a raspuns afirmativ si prin urmare a fost desemnat prin masluirea sortilor, skipper in prima zi. Ulterior a tras concluzia ca a fost skipper de sacrificiu. Iarasi spun, asa au vrut sortii! Pe rand urmau, Cosmin, Aurel, Andreea, Bogdan si Catalin.

Aprovizionarea. Cum devine coca-cola o problema importanta

Dupa o cursa de 45 de minute cu autobuzul, am fost lasati in fata marinei Limnos. Unii dintre noi ar spune ca "nu chiar in fata" ci "mai in lateral" ... "MULT mai in lateral" Eu zic ca putina miscare nu strica nimanui. Ce daca fiecare tragea dupa el un bagaj de 25 de kilograme, nu? N-a durat mai mult de 15 minute "plimbarea". Cu tot cu pauze. Dese. La un moment dat cred ca cele 21 de persoane se intindeau pe jumatate de kilometru in functie de greutatea bagajului, de energie etc.

In timp ce o parte din echipaj era insarcinat cu preluarea ambarcatiunii, cealalta parte din echipaj s-a dus la cumparaturi pentru aprovizionare. Aprovizionarea se facea in mod organizat, conform unei liste intocmite in prealabil cu ocazia sedintelor de planificare. In timpul acestor sedinte fiecare din cei prezenti a fost intrebat "ce doreste in mod special". Eu mi-am exprimat dorinta de a cumpara Cola. COLA?!!! au sarit toti. TU BEI COLA?!!! CHIMICALA AIA?!! Ma rog, zic eu, da... eu beau Cola... Sa luam doar pentru mine, zic, 2 – 3 sticle de 2l. CAAAT?? 6 litri? Nu e prea mult? Nu...zic...eu stiu cat beau...etc etc. BINEEE, dar luam la doze. Stiti ce s-a intamplat? Va spun eu! TOATA LUMEA A BAUT COLA. COLA MEA bineinteles. Nu treceau cateva ore si HOP vedeam pe cineva cu doza in mana! In primele 2 zile toata cola s-a terminat. Natural, am mai cumparat de la un super-market 2 bacsuri de doze. De aceasta data NIMENI nu a mai comentat.

Situatia "Laptele"

Pe lista de propuneri de alimente, la o rubrica nevinovata, era trecut LAPTE. Daca la votca sau martini nimeni de pe ambarcatiunea noastra nu a reactionat, la capitolul lapte, toata lumea a inviat. Daaa, zice Andreea, eu vreau lapte – beau de dimineata cu cereale (niciodata nu s-a mancat lapte cu cereale). Da, adaug, si eu beau lapte. CU COLA?!!!! au sarit din nou. Nu, separat! Bogdan si el era amator de lapte. Pe scurt, fiecare a tras cate o linie la lapte. Rezultatul – comanda de 12 – 15 litri de lapte.

Ocupati cu preluarea intocmai a ambarcatiunilor nu am observat cand a trecut timpul. Au sosit bauturile si apa, pe care le-am incarcat in barca. Apoi a sosit mancarea, pe care am incarcat-o si pe aceasta in barca. Tot echipajul redevenise complet cu intoarcerea celor de la aprovizionare si procedam la dezpozitarea celor 1001 de articole prin dulapuri si chesoane.

La un moment dat auzim un strigat. HEI!!! VOI CEI DE PE SIFNOS 43! (numele barcii noastre). Am iesit din cabina sa vedem ce se inampla. Doi membrii ai echipajului Orfeus 46 (supervisor Sorin Drugan) stateau pe cheu cu doua pungi grele in maini si cu o expresie pe care eu am interpretat-o de un usor dezgust pe fata. AL VOSTRU E LAPTELE ASTA?!!! In pungi erau cele 15 cutii de lapte de 1 litru care se ratacisera pe drum de la super-market la barci. Pai...da, am raspuns. CE FACETI, FRATE, CU ATÂTA LAPTE!!!! CÂTĂ CAFEA BETI! In hohotul general de ras, ne-au explicat ca ei pe barca au luat doar 1 – 2 cutii de lapte doar pentru... a da gust cafelei de dimineata. Mai mult, una dintre (cele doua!) cutii au pierdut-o nedesfacuta in mare, protagonista a unui intamplari cu bucluc. Nici dupa aceasta experienta nu au vrut sa accepte sa le dam noi o cutie, motivand ca le e de ajuns cat lapte au. Se pare ca intre timp au descoperit ca pe mare e mai buna cafeaua cu metaxa/jack decat cea cu lapte.

Proprietarul de barci

In timp ce noi eram ocupati cu pregatirea barcii de plecare, hop pe barca a sarit un grec micut dar hotarat, cu privirea iscoditoare si limba ascutita. S-a prezentat ca si proprietarul ambarcatiunii si a cerut sa vorbeasca cu skipperul. Dupa ce m-am prezentat m-a luat de dupa brat si m-a intrebat ca intr-o doara pe unde vrem sa mergem. Pai...Milos, ii zic. UNDEEEEE?!!!!! a facut ochii cat cepele. Dar, dar, dar...e o gramada de mers pana acolo!!! Nu, nu, nu, zice el, nu va pripiti (bine, nu a folosit chiar cuvantul asta, pentru ca nici eu nici el nu-l stiam in engreek-eza, dar cam asta a fost intelesul) Exista locuri foarte frumoase aici, si-mi pune degetul pe harta cam la vreo 5 centimetri de portul in care ne aflam. Puteti sa stati vreo saptamana pe aici (si a desenat un cerc micut). Aveti golfuri frumoase, plaje, marine. Aveti ce face!

Pasamite, era ca si cum un amic al dvs. soseste in Bucuresti si va cere "cu imprumut" masina "sa se plimbe prin afara Bucurestiului". Il intrebati, tot intr-o doara, cam pe unde vrea sa mearga, si el va rasunde: Pai...la Satul Mare. UNDEEEEE?!!!! ati face ochii cat cepele. Dar, dar, dar...e o gramada de mers pana acolo!!! Nu, nu, nu, ati zice voi, nu te pripi (exact asta ar fi cuvantul in romana pe care l-ati folosi) exista lucuri foarte frumoase de vazut si in PLOIESTI! Deci, ati inteles ideea.

El nu avea de unde sa stie ca noi suntem FOARTE hotarati, ca planul era DEJA facut de acasa si ca il aveam cu noi pe Sorin Drugan care nu s-ar fi abatut de la traseu nici sa-l pici cu ceara. Oricum nu la prima destinatie – cel mai sudic punct al insulelor Cyclades.

Pe de alta parte, nelinistea proprietarului era pe deplin justificata de conditiile de cu o saptamana in urma. Va amintiti ca harta era rosie. In zona, barcile nici nu au mai iesit din porturi. Mai multe barci inchiriate nu au reusit sa revina in portul de plecare si au fost cvasi-abandonate de echipaje care au plecat spre aeroport cu feriboturile. Bineinteles ca aceste echipaje ghinioniste au pierdut garantie consemnata pentru barci de minim 1300 euro/barca. Asa incat, proprietarul m-a rugat personal sa nu mergem spre sudul Cycladelor pana nu imi comunica el prin telefon prognoza meteo si imi da lumina verde sa plec. Apropos, zice el, cand plecati? Maine dimineata, maine seara? Nu, acum, in maxim o ora! Resemnat, cu umerii cazuti, se pregatea sa coboare pe cheu. Se intoarce: Inca un lucru. Sprayhood-ul (parbrizul) NU SE DA NICIODATA JOS. NICIODATA. Si pleaca.

Dupa 2 minute apare un angajat mic de statura, probabil indian sau inrudit, cu un spray si o carpa si incepe sa stearga de zor foliile de plastic ale sprayhood-ului. Va-sa-zica era important. Puteam sa punem pariu ca singurul job al micutului indiano-pakistanez era sa curete bine-bine toate sprayhood-urile barcilor firmei de charter. Bineinteles ca noi, yachtmeni adevarati, nu puteam sa concepem sa mergem cu parbrizul ridicat! Pai, nu eram destul de aerodinamici. Fara sprayhood care sa ne franeze mai castigam 0,5-1 nod (+0,5 - 1 mila marina pe ora). Asfel incat sprayhood-ul a stat ridicat numai in porturi. Bineinteles ca la intoarcere, cand mai aveam cateva mile pana la intrarea in port, am ridicat sprayhood-ul, l-am intins si l-am sters si noi cu o carpa, de arata de parca n-ar fi fost dat NICIODATA jos.

Primul capitan

Se apropia ora Z. Cele trei barci Orfeus 46 – supervisor Sorin Drugan, Sifnos 40 – supervisor Sorin Iorga si Sifnos 43 – supervisor Ovidiu Drugan erau pregatite de plecare. Cel putin practic. Pentru ca teoretic...

Am intrerupt toata efervescenta de pe barca cu un semn. Am intrebat: Ce facem acum? Pai cum ce facem, plecam, uite, toata lumea pleaca. Intr-adevar Sifnos 40 pleca cu Sorin Iorga la timona. Bun, bun am zis, ar fi usor sa plecam cu mine la timona, dar azi e Mihai capitan. Deci, intorcandu-ma spre Mihai, ce facem acum? Mihai a fost unul din cei mai constiinciosi cursanti ai scolii si a primit aprecieri foarte pozitive si la practica. Dar momentul in care ai timona in mana si trebuie ca tu sa dai comenzi ca sa iesi dintr-o marina ticsita cu ambarcatiuni este ca si cum ai teleporta o persoana care ieri si-a luat carnetul, singura la volan, in mijlocul Pietei Victoriei – pe vremea cand nu erau semafoare si marcaje pe jos. Cunoscatorii stiu despre ce vorbesc.

Urmatoarele 15 minute le-am petrecut cu simularea teoretica a plecarii de la cheu pana cand Mihai a redat de cateva ori rutina la perfectie:

"Deconectez barca de la curentul electric/alimentare cu apa | Asigur manevrele si paramele ambarcatiunii sa fie in ordine | asez un om la parama pupa | asez un om la parama prova | restul membrilor echipajelor stau pe borduri pregatiti sa apere barca | un om este cu un fender liber in mana gata sa intervina daca exista pericol de coleziune | dau drumul la motor la relanti | asez timona la punctul zero – carma in axul barcii | comand pupa si prova la pic | mi se raspunde "Pupa la pic / Prova la pic" | masina usor inainte | comand fila pupa, fila prova | accelerez masina usor pe inainte | comand liber pupa/liber prova | manevrez timona ca ambarcatiunea sa se inscrie pe canal | cedez dreptul la trecere al altor ambarcatiuni daca este cazul | ies prin gura portului tinand partea dreapta a senalului | ies la larg."

Aceasta "simulare" a durat un pic mai mult pentru ca intentionat nu le-am descris nimic initial. Nu aveam nevoie ca Mihai sa repete dupa mine pur si simplu. Voiam sa gandeasca logic si complet. Il tot intrebam: "Care e urmatorul pas?" Imi raspundea: "Eliberam legaturile barcii". "Bun, zic, dar mai inainte?" Concentrat se gandea..."Aduc cablurile de curent in barca" "Perfect, ii zic, daca nu faceai asta cand dezlegai barca rupeai cablurile de curent electric, priza, etc... Si altceva inainte de a dezlega barca?"...alt moment de concentrare..."Dau drumul la motor?" "Bineinteles, daca eliberezi barca si nu ai motor, barca poate sa deriveze si sa se loveasca de alte barci." Si pas cu pas, Mihai si-a construit singur rutina corecta. Nu a fost usor si aceste momente de maxima concentrare si efort mental l-au facut sa spuna ca a fost skipperul de sacrificiu. Intr-adevar, odata cu trecerea celolrlalte zile urmatorii skipperi stiau din ce in ce mai usor care este succesiunea manevrelor si le executau foarte corect. Chiar in ultimele zile, plecarea ambarcatiunii de la cheu sau de la locul de ancoraj s-a facut in timp ce eu nu ma trezisem inca. In cazul lui Bogdan Tindeche, pentru ca avea o experienta mai mare de mers pe mare cu ambarcatiunea, nu am iesit intentionat din cabina astfel incat sa ia singur toate deciziile. S-a descurcat admirabil, ca de altfel toti membrii echipajului.

Prima noapte

Toate pregatirile cu aprovizionarea, preluarea ambarcatiunilor si pregatirea plecarii au consumat destul de mult timp. Seara s-a lasat curand dupa ce am parasit portul Limnos. Echipajul s-a impartit pe carturi si capul compas a fost fixat pe insula Milos. Speranta ca cele trei ambarcatiuni sa navigheze impreuna s-a spulberat repede. In planul initial se prevedea navigarea in formatia, si chiar noi, supervisorii, navigatori cu experienta, ne imaginaseram ca o buna bucata de vreme cele trei ambarcatiuni vor naviga la mai putin de o mila una de cealalta. Chiar se vehiculase ideea ca daca o ambarcatiune dispare "dupa linia orizontului, va reduce velele sau va merge mai incet pentru a le astepta si pe celelalte". In mijlocul marii iti dai seama ca acest lucru este imposibil. Ambarcatiunea pe care esti devine propria ta insula, manata de forte proprii care nu sunt asemanatoare cu ale celorlalte barci. Singurii locuitori ai insulei sunt membrii echipajului. Si iata cum fiecare ambarcatiune a inceput sa gliseze pe propriul ei drum, hotarat de Dumnezeu, elementele naturii si de echipaj, fiind cunoscute numai locul de plecare si punctul de destinatie. Grupul de 21 de persoane de pe uscat se transformase in cele trei grupuri de 7 persoane. Iar pentru cele 7 persoane de pe o barca, celelalte 14 nu mai existau decat ca voci pe emitatoarele radio sau ca si coordonate pe o harta. Cele 14 persoane apareau insa ca prin magie atunci cand ambarcatiunea ajungea la destinatie si echipajul cobora pe teren ferm.

Velele in fluture

Capitanul din prima zi, Mihai, isi luase rolul foarte in serios. Nemiscat, la timona, veghea cu ochi scrutator drumul ambarcatiunii. Nu baga de seama noaptea ce se lasa si frigul patrunzator ce ne impresura. In tricou si pantaloni scurti, nu-si permitea nici o clipa de ragaz sa se imbrace. Noi, unul cate unul coboram in cabina si ne intorceam echipati pana in dinti cu haine de vreme rece. Il tot intrebam: Mihai, nu ti-e frig? Nu, nu, mi-e bine. Hei, cineva sa-i aduca geaca lui Mihai! Nu, nu, n-am nevoie, sunt ok. Dupa inca jumatate de ora mi-era mie frig cand ma uitam la el. Am coborat in cabina, i-am adus geaca. Abia l-am convins sa-si desclesteze mainile de pe timona ca sa imbrace geaca. Dupa 30 de minute a replicat. Hmmm, multumesc frumos pentru geaca, este muuuult mai bine!!! Dupa alte cateva clipe a rugat frumos pe cineva sa-l inlocuiasca la timona pentru a se imbraca. Puteam sa pun pariu ca-i tremurau picioarele de frig in pantalonii scurti.

Continuam sa navigam cand am auzit "Mutzummescs, fummoss! Acumm pot pleua eu timna!" Nedumerit, am recunoscut vocea lui Mihai, dar vorbea de parca s-ar fi lovit la gura. Sau l-ar fi durut maseaua etc etc. Cand ma intorc, din Mihai nu se mai vedeau decat ochii. Era incotosmanat din cap pana in picioare inclusiv cu cagula. Si chiar si asa a mai durat ceva timp pana sa se incalzeasca pentru ca "ii intrase frigul in oase". Ulterior si-a exprimat critica cu privire la cagula: "Mah ennveaza cagla asta ca nuhh poth sah beu nimich cu eah pe fatza". Era nemultumic ca nu avea gaura prin care sa bea si el in voie. Si-a propus ca la prima ocazie sa faca rost de niste paie ca sa poata sa bea cu cagula pe fata. De paie a facut rost de la o crasmerita amabila, dar vremea n-a mai fost asa de rece ca in prima noapte si nu a mai purtat cagula de atunci.

Uite vela, nu e vela

Schimbul de la 12.00 – la 03.00 era al lui Bogdan, Andreea si Aurel. Bogdan a fost protagonistul cartului intrucat avea deja scoala de vele a lui Sorin Drugan. Dupa ce navigasem cateva ore cu motorul, lui Bogdan i s-a parut ca a inceput din nou sa bata vantul dintr-o directie favorabila. A decretat: avem vant de purtator asa ca vom pune velele in fluture. Aurel il privea nedumerit: Cum, noi doi sa facem manevra asta? Da, da, a replicat Bogdan, stiu eu cum se face. Pun si un preventiv la ghiu sa nu facem ampanare. Probabil ca acest termen l-a convins pe Aurel ca Bogdan stie ce face. In timpul acesta eu dormeam in cabina linistit intrucat stiam ca navigam cu motorul. Un sunet, sau mai probabil lipsa lui, m-a trezit la un moment dat si am iesit din cabina pentru un scurt moment sa vad ce se intampla. Navigam cu vantul, m-a instiintat Bogdan. Instinctiv mi-am dat capul pe spate. Bine, bine, am mormait, atunci ridicati randa. Pai...randa este ridicata mi-a replicat nedumerit Bogdan. Eu cred ca inca mai dormeam cand am ridicat ochii in sus, si pe retina mi-a aparut (probabil in vis) imaginea catargului fara randa ridicata. Am mijit ochii si, ca prin minune, randa a aparut in toata splendorea ei, ridicata pana in varful catargului. Extraordinar, am murmurat, si am coborat inapoi in cabina la somn.

Lacul

A doua zi de dimineata am fost trezit de cartul format din Mihai, Cosmin si Catalin sa fiu martor la o imagine extraordinara. Nu eram pe mare. Eram pe un lac. Nici o incretitura. Nici un val cat de mic. Apa, deranjata doar de inaintarea ambarcatiunii noastre, se propaga in siaj in unde care se pierdeau in zare. Eram cu adevarat in alta lume.

In plus, de jur imprejur numai apa. Intre insulele grecesti, aceasta priveliste este destul de rara intrucat mai tot timpul te afli in raza vizuala a unei insule. Dar in cazul nostru, fiind in extremitatea sud-vestica a arhipelagului, ne aflam in mare deschisa. Concentrati sa fim pe drumul cel bun si nerabdatori sa ajungem la destinatie, am realizat ce usurare si bucurie provoaca strigatul "PAMANT!" in inima navigatorilor, mai ales a acelor care traverseaza oceane in saptamani si luni...nu ore ca noi!

Spaghete specialitatea casei

Spectacolului rasaritului i-a urmat un spectacol culinar. In conditii perfecte, cu inclinatia barcii de zero grade pe orice axa, am gatit spaghete milaneze. Am speriat-o pe Andreea cand am pus la fiert 2 cutii deodata de spaghete (pe fiecare scria portie pentru 4 persoane) dar stiam eu ce stiam. Intre timp, am preparat sosul, calind in ulei de masline (local sic!) doua cepe mari taiate marunt, impreuna cu o cutie de ciuperci. M-am impotrivit la sugestia de a cali si usturoiul tot acolo pentru ca este stiut ca usturoiul calit sau fiert prea mult isi schimba aroma. Peste ele am pus o cutie de rosii taiate si o cutie de bulion. Am adaugat mai mult de un litru de apa incat iar am speriat-o pe Andreea. I-am explicat ca eu pregatesc specialitatea casei Drugan: spaghete cu "sos", nu cu "pastă" ca la restaurante. Resemnata Andreea a asteptat sa vada ce o sa iasa. Sare intr-o cantitate insemnata si, secretul bucatarului, zahar. Nu aveam decat zahar brun cuburi. Hmmm, bun si ala. Am aruncat vreo sase cuburi in oala. Andreea si-a dat ochii peste cap dar n-a mai spus nimic. La final, abia cand sosul fiersese vreo 10 minute, am dat focul incet am adaugat usturoiul (o capatana si jumatate pentru ca nimeni n-a avut vreo obiectie la usturoi) taiat marunt si frecat cu sare si cu ulei de masline. Am mai lasat cateva secunde si apoi am inchis focul. Pana s-a intins masa si s-au pregatit farfuriile, usturoiul a avut timp sa se insinueze in tot sosul. Pe furis, inainte de a aduce oala cu sos pe punte, am stors si jumatate de lamaie pentru a echilibra zaharul de mai devreme. Sosul s-a servit cu polonicul inecand pastele din castroanele mesenilor. Nu va mai spun decat faptul ca Andreea a repetat de cateva ori "Incredibil" cand a vazut ca tot muntele de paste si ABSOLUT tot sosul din oala a fost consumat. V-am spus...specialitatea casei Drugan...

Ce? Parcăm cu spatele?

Pe la pranz ne-am apropiat de Milos si am restabilit contactul cu celelalte echipaje prin statiile radio. Asa ni s-a infirmat si ipoteza ca "s-au defectat statiile radio". Eram pur si simplu prea departe de ceilalti. Prin radio ni s-a comunicat portul in care suntem asteptati si faptul ca urmeaza sa venim la cheu...prin ancoraj cu spatele.

Om la apa. Care om? Cum am avut doi "oameni" la apa

O barca nu e usor de manevrat in marina nici cu fata, darmite cu spatele. Fara pregatire si un minim de experienta in care sa ai idee cum reactioneaza barca, nu ai aproape nici o sansa. Evaluand situatia, am insfacat un fender si l-am aruncat peste bord. OM LA APA, OM LA APA, am strigat. Ca sa ne fie clar: sunt putine strigate de alarma mai grave decat "om la apa" Manualul spune ca la strigatul "om la apa" TOT echipajul explodeaza intr-o serie de proceduri: Toata lumea pe punte, se coboara velele, se porneste motorul, o persoana sta cu ochii TOT timpul pe cel cazut in apa sa nu-l piarda din vedere etc" Echipajul de pe Sifnos 43 se uita la mine clipind nedumerit cum ma agit si strig "om la apa, om la apa" Se uitau in jur si se numarau constatand ca sunt EXACT 7, nici unul mai putin! Cel putin 30 de secunde au trecut pana sa realizeze ca de fapt era un exercitiu de om la apa. Trebuie sa le dau ce e al lor. Din acel moment s-au comportat exact ca si cum un om era cazut in apa. Chiar si un exces de zel, foarte corect de altfel. In timp ce lumea se repezea la posturi, Bogdan a desprins colacul de salvare si zduf! cu el in apa. Manevra corecta in principiu si perfect regulamentara, dar acum aveam DOI "oameni" la apa.

S-a descoperit ca mersul cu spatele nu e ca mersul cu fata, asa cum un anotimp nu e ca alt anotimp, dar dupa ceva vreme si 2 recuperari mai tarziu, Mihai a fost suficient de stapan pe manevrele velierului cu spatele ca sa realizeze o andocare cu spatele pefecta!

Insula Milos

Milos a fost prima insula greceasca pe care am pus piciorul in aceasta expeditie. Nu ne-a dezamagit. Se parea ca am intrat in pozele de pe internet sau vederile postale cu imagini din Grecia. Ziduri albe, flori, mare de azur, tabloul complet. Am efectuat un tur de recunoastere si explorare si apoi ne-am asezat la umbra primitoare a unei terase. Am facut cunostinta indeaproape cu specialitatile grecesti – tzatziki, vinete grecesti, branza feta, branza de capra la gratar, salata...greceasca (sic!), si piesa de rezistenta, caracatita marinata in vin la gratar.

Pisicile din Milos

Tot in Milos am inteles termenul de pisici maidaneze. Erau peste tot. Pareau destul de blande, te lasau sa le mangai si stateau sa se relaxeze la umbra. Mai erau pisici si prin tufisuri, pe campii, cam peste tot. N-am vazut nici macar un caine vagabond. Sunt convins ca i-au mancat pisicile. S-au pus mai multe pisici pe un caine si l-au dovedit. Ori asta, ori au murit toti cainii de oboseala dupa ce le-au iesit limbile de un cot alergand dupa atatea pisici.

Plecarea spre Santorini

Cum calatorului ii sta bine cu drumul, am plecat mai departe spre Santorini. Eu n-am inteles de ce toata lumea se incapataneaza sa-i spuna Santorini cand numele ei pe toate hartile este Thira. Mai mult, nu cred ca exista nici macar un oras cu numele Santorini pe insula. Capitala – Thira, alte orase cu alte nume. Nici urma de Santorini. Foarte ciudat. Daca ma trimitea cineva in Santorini si nu aveam voie sa intreb pe nimeni, doar cu harta in mana, cred ca ajungeam la Polul Sud...sau Nord.

Navigatia spre Santorini s-a desfasurat fara incidente. Cosmin era skipperul de ziua a doua. Si el a trecut pe la "masina de spalat" cu teorie, dar a scapat mai repede decat Mihai. O zi pe mare si-a spus cuvantul. Am avut ocazia sa experimentam si voltele, fiecare om trecand prin toate posturile. Cred ca s-au facut 50 de volte in jumatate de ora. La final echipajul actiona din reflex la comenzile "Pregatiti de volta | Gata de volta | Volta!"

Am atins fundul marii

In Santorini echipajul a trecut printr-o incercare destul de dificila. Intrarea in port (singurul port de ambarcatiuni de agrement de pe partea estica a insulei) era colmatata – se depusese nisipul in timpul iernii si adancimea scazuse sub 3 metri. Barca noastra avea un pescaj de mai mult de 2,5 metri asa ca intrarea era problematica. Ni se comunicase prin statie de catre echipajul de pe Sifnos 40 sa ne tinem cat mai aproape de barja care tocmai atunci sapa sa scoata nisipul de la intrare. Usor de zis, dar mai greu de facut atunci cand barja e o hardughie imensa de metal ruginit, cu o macara si cu o ditamai gheara pe care o lansa ca o ghiulea la fund sa incarce nisipul. Si manipulantul macaralei nici nu se sinchisea de noi care ne apropiam. Eram convins ca el isi facuse calculul cand sa opreasca ghiuleaua dar nu eram convins ca se potrivea cu calculele mele si ale lui Cosmin si nu muream de nerabdare sa asist la spectacolul trecerii ghiulelei prin puntea ambarcatiunii noastre, prin cabina si podea ca la final sa se infiga in fundul marii.

Procedam la apropierea de intrare cand, datorita distantei pe care am lasat-o fata de barja, am dat cu chila de pamant. Exista o zicala straveche: "Barca spune capitanului ei: Tu apara-ma de pamant, pentru ca eu am sa te apar de apa!" Nu este intr-adevar un sentiment mai sinistru decat atunci cand dai cu chila barcii de fundul marii. Toata barca se poticneste, geme si se inclina, ca o fiinta in suferinta, si aceasta stare se transmite instantaneu la echipaj. Ii vezi pe toti cum intr-o secunda se albesc la fata, isi inclesteaza maxilarele si privesc in jur dupa o solutie de a iesi iar la apa mare. Am intors ambarcatiunea am efectuat un cerc strans si ne-am indreptat iar spre intrare, de data aceasta si mai aproape de barja. Tot am atins, am simtit o mica poticnire, dar, aproape de comenzi, am acelerat motorul spre inainte si cu un mic salt, ambarcatiunea a trecut de prag si am ajuns iar la apa mai adanca.

Nu aruncati ancora!

Ne mai revenise inima la loc, am reperat un loc liber langa ambarcatiunea Sifnos 40 care deja ajunsesem si ne pregateam de lansarea ancorei si apropierea cu spatele. Repetasem si cu skipperul de acum, Cosmin, manevra de "om la apa" cu un fender. Chiar in momentul in care Cosmin pozitionase yachtul corect si ne pregateam sa fundarisim ancora, un tip de pe mal incepe sa-si vanture mainile si sa alerge pe mal spre noi. De obicei cand esti singura barca in miscare printr-o marina si un tip incepe sa alerge strigand pe mal cu mainile ridicate in aer, nu este de bine. Cu atat mai mult cu cat are fata indreptata spre tine si PARE ca ti se adreseaza. Fara ancora, fara ancora! Ne striga el. Luati un mooring (o parama prinsa de la mal spre o geamandura spre mijlocul portului). Si ne indica un potential loc de andocare cu o geamandura in dreptul lui. Schimbare de plan, ne intreptam spre locul indicat, lumea era pregatita sa agate parama de legat.

Milionul

Vantul si pozitia ne joaca insa feste si prova barcii se abate periculos spre barca vecina, o salupa din mahon ca in filmele cu americane cu gangteri. Un preview al unei scene de cosmar mi se desfasoara instant prin fata ochilor cum barca noastra incaleca peste salupa de mahoun si o face franjuri. Aparati barca am urlat si m-am repezit in prova spre punctul de coleziune cu salupa. Intre cele doua borduri era o diferenta de 1 metru asa ca era exclus sa fac ceva de pe yachtul nostru. Asa ca, din alergare, am sarit peste bord si am aterizat in picioare pe salupa de mahon. M-am proptit apoi in balconul yactului nostru care isi continua apropierea si m-am pregatit sa imping zdravan ca sa impiedic coleziunea. Spre marea mea surprindere, forta necesara sa indepartez yachtul era la o zecime din efortul pe care il estimasem ca il aveam de facut, dat fiind viteza barcii si masa ei. Ca urmare m-am trezit ca imping prea tare si barca incepe sa se indeparteze rapid de salupa. Intre timp se intamplase ca Bogdan si Aurel reusisera sa agate parama de prindere si trageau si ei de ea. Asa am ajuns la 45 de grade, in pozitia in care manualul spune ca NU trebuie sa ajungi pentru ca vei cadea in apa, si deja eram resemnat cu aceasta idee. In acel moment nu stiu ce s-a intamplat dar m-am trezit in picioare pe salupa, cu un fender in brate si yachtul la 3 metri de mine. Ulterior Catalin mi-a povestit ca el venise cu un fender sa-l puna intre yacht si salupa daca era cazul, m-a vazut la 45 de grate si atunci a aruncat cu fenderul in mine. Eu ma impinsesem in aceeasi clipa de yacht, fenderul m-a lovit in piept, iar inertia fenderului mi-a dat acel plus de acceleratie sa revin in picioare pe salupa de mahon.

Dupa ce ne-am legat in siguranta la mal, toti eram multumiti ca am salvat "Milionul". Milionul a fost numele pe care i l-am dat noi salupei, dat fiind aspectul ei; unul din noi se uita dupa manevra si spunea "Va dati seama cat costa bijuteria asta? Cred ca 1 milion de euro". Era un pic exagerat, dar asa i-a ramas numele.

Inchiriat de masini

Santorini este o insula destul de mare, cu cateva orase, asa ca ne-am decis sa inchiriem masini pentru explorarea ei. Zis si facut, dupa masa de pranz servita pe barca, ne-am "imbarcat" in doua masini cu destinatia Thira. Am vizitat plajele vulcanice cu nisip negru, am plonjat de pe stanci si am incercat sa vizitam o manastire din varful unui munte dar am fost opriti brutal de un indicator de drum inchis pentru circulatia autovehiculelor. Bineinteles ca exista posibilitatea sa ne continuam drumul pe jos dar... se ne abandonam "nava"?! Niciodata, asa ca am bagat in marsarier si inapoi spre alte destinatii mai...accesibile!

Cel mai frumos apus de soare din lume. Paparazzi

Am vizitat pe repede-inainte si capitala Thira, apoi ne-am indreptat spre Oia. Eram contra-cronometru pentru ca voiam sa asistam la apusul de soare din Oia. Se spune ca din Oia, in partea nordica a insulei Santorini se vede CEL MAI FRUMOS APUS DE SOARE DIN LUME. DIN LUME, intelegeti? Noi am luat-o un pic la misto, dar am ramas cu gura cascata cand am vazut pe faleza din Oia O ARMATA de fotografi. Nu era nimeni fara aparat de fotografiat, dar ce aparate!!! Care mai de care – all shapes and sizes – Bogdan, un fotograf impatimit si fff talentat dupa cum se vede dupa poze – era langa mine si-mi soptea: "Uite aparatul ala...stii cat costa? Numai obiectivul 8000 de euro" "Wooaaaw, uite-l p'ala!" Ma uitam – o piticanie de japonez/chinez/coreean/taiwanez etc – la gat cu un aparat mai mare ca el... "Numai aparatul ala FARA obiectiv face 12.000 euro"... etc. Deci artileria grea a aparatelor fotografice – cu trepiede, blitzuri, telescoape etc.

Eu ma uitam si ma bufnea rasul. Tot cerul acoperit de nori. Zic, hai sa vad ce-or sa prinda toata armata asta de paparazzi! Dar se pare ca locul isi merita renumele. Exact la linia orizontului era o banda libera de nori. Pe aceasta banda s-a profilat cel mai portocaliu si rotund soare pe care l-am vazut ce cobora cu o viteza fantastica in mare. Cred ca daca nu adia vantul puteam sa aud click-click-click de la sute de aparate. In 3 minute nici urma de soare. Ma gandeam: gata spectacolul! Acasa! De unde! Spectacolul abia atunci atingea punctul culminant. Din punctul in care soarele a coborat sub orizont, norii au inceput sa ia foc si focul s-a raspandit cu repeziciune pana a cuprins toata bolta. Uitati-va la poze... fac mai mult de 1000 de cuvinte...

Pleaca daca poti

In dimineata urmatoare dam sa plecam la drum, pleaca daca poti! [...]

***

Continuarea aici: https://www.setsail.ro/blogs/blog/14