Cum am ajuns mare marinar
Povestea cursantului SetSail Vlad Balan de la zero experienta in yachting/sailing pana la a conduce propriile ambarcatiuni.
Achtung! Aparent postul ăsta a ieșit mult mai lung decât anticipam. Nu-mi pare rău, merită, dar s-ar putea să nu fie interesant decât pentru cei care sunt interesați de cursurile astea, vor să-și ia brevet sau pur și simplu vor să vadă ce înseamnă școala de sailing Set Sail. Sau pentru cei cărora le face extraordinar de mare plăcere să mă audă pe mine vorbind.
S-o luăm cu începutul. Prin februarie anul trecut (2015), vine un văr de-al meu la mine și mă întreabă:
– Auzi, mă, nu vrei să ne băgăm la niște cursuri de sailing?
Pauză. După ce procesez un pic, vine și prima reacție:
– Uhm, ai ajuns la activitatea asta prin vreun algoritm sau ai scos-o așa, random?
În fine, și îmi explică vărul ăsta al meu cum s-a întâlnit el cu cineva care-a făcut, și că e fun, că apoi putem să mergem în Grecia printre insule cu barca și că, ulterior, dacă ne place, putem inclusiv să închiriem și noi barcă de capul nostru, că nu-i chiar atât de scump pe cât ai crede, etc. Ce să zic, treaba începea să sune din ce în ce mai interesant, așa că iete-ne pe 9 martie la The Ark lângă piața de flori de la Coșbuc, ca niște școlarei, cu caiete, pix și tot ce trebuie. Și când am zis „ca niște școlarei”, n-am zis-o așa, de dragul comparației, ci chiar așa am fost. Pentru că a urmat o lună de zile de mers zilnic, câte 3 ore, la cursurile teoretice, de ne-a ieșit marinăria pe urechi. Dacă stau să mă gândesc bine, cred că nici în facultate n-am mers o lună zi de zi la cursuri.
Anyway, școala care ne-a fost recomandată a fost Set Sail, unde Ovidiu Drugan, Sorin Drugan, Vali Oeru și alți câțiva oameni scot skipperi pe bandă rulantă de câțiva ani. Cursurile au modulul de teorie de o lună, de care ziceam mai devreme (lung al dracu’, dar destul de fun și care reușește să te țină în priză, mai ales dacă începe să ți se pară interesantă treaba asta) și două ture de practică la Life Harbour în Limanu, lângă Mangalia, unde sunt „mobilizate” velierele școlii, care sunt din ce în ce mai multe. Prețul la toată treaba asta (teorie și cele două sesiuni de practică), cel puțin atunci când am făcut eu, a fost de 450 de Euro de căciulă. În mod normal e 500 de Euro, dar grupurile au reducere 10%. Și da, se consideră grup tot ce e de la 2 inși în sus.
Buun, acum s-o luăm pe bucăți. Modulul teoretic. Înveți ce e aia o barcă, cum e făcută și din ce e făcută. Treaba e că primul lucru care îți vine în minte când auzi de marinărie sunt cărțile lui Jules Verne sau „Toate Pânzele Sus” sau mai știu eu ce carte sau film. Și te gândești la oceane, la furtuni, la frecat puntea, la naufragii, la rom, la pirați, la rechini și la alte nebunii. Și tu vrei să știi neapărat ce se întâmplă dacă te prinde uraganul Katrina în dreptul Costineștiului, dacă te torpilează un submarin sau ce iese dacă te iei la ceartă cu un crucișător rusesc. Apoi afli că velierul (adică barca cu vele) e una dintre cele mai sigure tipuri de ambarcațiuni, că se răstoarnă extrem greu și că atunci când o face, faptul că ești cu cracii în sus e cam cea mai mică problemă a ta. Da, poți să prinzi furtuna furtunilor că nu prea ai cum să mori, în afară situației în care ești extraordinar de dobitoc sau de ghinionist. Și Ovidiu, săracul, îți răspunde foarte calm la toate întrebările astea, deși tu abia după câteva luni îți dai seama cât de idioate au fost, pentru că sunt situații cu care probabil nu o să te întâlnești niciodată.
Apoi înveți cum se mișcă o barcă de-asta și, mai ales, lucrul care m-a fascinat întotdeauna dar pe care nu l-am înțeles deloc, și anume cum naiba de merge o barcă înainte atunci când vântul bate din față. Pe scurt, când bate din spate, vântul umflă velele și împinge barca, când bate din față, vela funcționează pe principiul aripii de avion, diferențe de presiune, portanță și alte treburi care nu mi-au plăcut în generală și liceu, nu-mi plac nici acum, ideea e că barca face ce face și merge înainte și-o face chiar foarte bine.
Pe lângă astea, mai înveți cum se fac vestitele noduri marinărești și tot felul de chestii legate de meteo și primul ajutor, care îți cam intră pe o ureche și ies pe alta, sperând că, dacă e cazul, să ai semnal la telefon și să poți suna un prieten sau să-ți aduci aminte ce fac oamenii ăia prin filme. Ca să nu mai zic de „legislație”. Care e înfiorătoare. Trebuie să înveți jde mii de semnale luminoase și acustice, pe care oricum le uiți blank imediat și când, cu prima ocazie, vezi niște lumini pe mare noaptea, te rogi să nu fie ceva de rău. La sfârșitul modului teoretic dai un examen, care nu e dificil deloc dacă ai fost la măcar jumătate din cursuri, și gata, cam asta-i toată treaba cu teoria.
În schimb, toată treaba asta cu 24 de ore a meritat pentru un singur moment. Dacă-mi aduc bine aminte, pe barcă am fost 8 inși plus Ovidiu. Înainte de plecare, ne-am împărțit în carturi (ture de stat de veghe), câte doi „mateloți” pe cart, fiecare cart fiind de 2 ore. Eu cu văr-miu, voinici, ne-am ales ultimul cart, ăla de la 3 la 5 noaptea, despre care am fost avertizați că e cel mai dificil. De ce? Păi în primul rând că-i cel mai frig. Apoi pentru că toată lumea cam obosește/se plictisește/se îmbată până atunci și se bagă la somn, așa că rămâi singur. Ai ce vorbi cu partenerul de cart, bine, n-ai, asta e, stați și-o frecați două ore pe frigul dracului. În fine, noi n-am avut problema asta, am dormit de pe la 1 până la 3 fără un sfert (cartul se preia cam cu 10 minute înainte de ora stabilită) și apoi drepți să ne preluăm cartul de la cei vreo 4 inși care erau pe punte. Exact cum ni s-a descris, la 3:01 nu mai era nimeni și îmi place să cred că nu pentru că eram noi antipatici.
În fine, și cum stăteam noi și tremuram de frig pe punte ca două piftii și ne mai minunam din când în când de luna plină, la un moment dat am fost martorii uneia dintre cele mai „zen” experiențe pe care-am trăit-o ever. În primul rând, tre’ să menționez că luna plină pe mare e ca un fel de apus mai înnorat așa. Adică marea e foarte luminată, mai ales partea dinspre lună. Atât de luminată, încât ni s-a întâmplat la un moment dat să iasă luna dintre niște nori, undeva în spatele nostru, și să ne întoarcem amândoi imediat speriați, crezând că vreun vas a pus reflectoarele pe noi. Anyway, și cum stăteam noi și simțeam că mai avem un pic și ne crapă ceva de frig, la un moment dat se aude un pufăit dintr-o parte (partea mai întunecată, că luna era în partea aialaltă). Prima oară am zis ok, poate ni s-a părut. Pac și-a doua oară. Hm.
– Bă, n-avem balene în Marea Neagră, nu?
– Ce-ai, cuae, te-ai prostit? Poate’s delfini.
– Păi, bă, delfinii nu sar din apă, fac nebunii, Flipper stuff, alea alea? Și chiar și-așa, nu dorm și ei la ora asta?
După câteva pufăituri, la un moment dat se aud și din partea dinspre lună, adică aia luminată. Și da, erau delfini, dar așa cum nu i-am văzut niciodată. Adică am mai văzut delfini în largul marii la viața mea (și după și înainte de momentul ăsta) și de fiecare dată la modul cum îi vezi prin vederi sau filme, sărind din apă bucuroși pe lângă barcă, făcând gălăgie, etc. Ei bine, de data n-a fost așa. De data asta ce făceau ai mei era să iasă din apă, într-o liniște totală și cu o grație cum rar am văzut, fix cât să li se vadă înotătoarea și cam o treime din spate, să stea așa 20-30 de secunde (timp în care probabil că ne inspectau sau ceva), să pufăie și apoi să intre înapoi în apă, la fel de silent pe cum au ieșit. A fost magnific. Nu știu să zic exact cât au stat pe lângă noi, un sfert de oră, jumătate de oră, dar a fost o experiență fabuloasă. Imaginați-vă doi inși la 30+ de ani care nu scoteau un cuvânt și urmăreau fascinați spectacolul. Nici nu cred că știu să descriu în cuvinte ce-am simțit. Ceva gen „Avatar” cred, când ai impresia că între tine și planeta asta, prin delfinul ăla care scotea fundul și se uită la tine, există o conexiune de care habar n-ai. Incredibil! La un moment dat au tăiat-o de lângă noi, fix când a trecut un ditamai vaporul, care ieșea din portul Constanța. Și s-a cam dus naibii tot zenul experienței când am aflat că au fugit repede la vapor pentru că ăștia, când ies din port, au voie să deverseze deșeurile organice, după care delfinii sunt înnebuniți. Și da, deșeuri organice înseamnă, pe lângă resturi de mâncare, și ce se află în tank-urile de la wc-uri. Și da, delfinii sunt niște mari mâncători de rahat, la propriu.
Ei bine, și cam asta a fost experiența de „24 de ore” pe mare. Interesant, dar atât eu cât și var-miu ne-am dat jos de pe barca aia foarte dezumflați. Adică, ok, înțelegeam că e marinărie, că nu-i ca și cum te-așezi în mașină sau în avion și stai liniștit până ajungi la destinație, dar totuși ni s-a părut extrem de solicitant pentru o activitatea despre care credeam că e mai fun și mai relaxantă. Marele avantaj, al meu cel puțin, a fost că la două săptămâni după treaba asta am fost într-una din cele două expediții anuale Set Sail în Ciclade.
Astea nu-s incluse în școală și sunt doar pentru cei ce vor să vadă mai bine care-i treaba cu marinăria și sunt dispuși să mai scoată niște bani în plus din buzunar (650 de Euro fără transport și fără mâncare pe insule). Dar merită cu vârf și îndesat, pentru că-ți arată și cealaltă parte a sailingului, adică asta mai „de vacanță”, ca să-i zic așa (sau de charter, cum se zice în lumea skipperilor), care-i fix ce-și imaginează toată lumea. Trezit dimineața într-o insulă uitată de lume, băut o cafea liniștit la o terasă micuță în port, unde ospataro-barmanul-ghidul-omul de serviciu îți povestește care-i treaba cu insula aia și ce-i interesant la ea și la viața pe ea, frecat menta la soare, etc. Apoi plimbat, ancorat prin vreun golfuleț uitat de lume, băut o bere rece sau un pahar de vin sau mâncat o porție de paste abia făcute. Seara petrecută pe altă insulă, o cină mișto servită într-un restaurant pe malul mării sau un cocktail băut într-un bar/pub/club. În fine, despre asta o să zic într-un post separat, că e prea mișto să stau să fac rezumat aici. Poza asta e făcută în Cyclade și e un apus prins undeva între Santorini și Mykonos, dacă-mi aduc bine aminte.
După asta a urmat a două tură de practică, adică cea „de manevre”, în care, teoretic, înveți partea aia a sailingului care este cea mai dificilă, și-anume plecatul de la doc/cheu/ponton și, mai ales, parcatul. Deci, cum să va explic, în larg treaba-i destul de simplă, ieși din port, scoți o velă, pui pilot automat, deschizi o bere și aia e, cam așa trece toată ziua. Dar în momentul în care ești în stare să parchezi o barcă, abia atunci ești pregătit, cu adevărat, să fii skipper. Ei bine, noi am avut ghinion în tura de manevre, pentru că a fost un vânt teribil. Ca idee, vântul influențează extrem de mult cam tot ce se întâmplă pe o barcă. De la cea mai banală manevră până la parcat, dacă vântul bate tare (mai ales dacă-i din partea care nu trebuie), ai supt-o. Iar noi am prins vânt atât de puternic, încât inclusiv unii instructori Set Sail aveau probleme în a manevra bărcile în marină. Așa că a trebuit să ne mulțumim cu parcări și manevre la balize. Și cum sunt un pic cam mulți cursanți la sesiunile astea de practică, cam ai doar un mic contact cu toate manevrele astea. Cam ca la școala de șoferi. O termini, teoria o cam știi, dar ești un șofer varză.
Și asta-i treaba cu cursul de sailing de la Set Sail. După ce ai terminat modulul teoretic (cu tot cu luat testul scris) și ai făcut și cele două sesiuni de practică, te duci frumos la sediul școlii, care e undeva pe la Eroilor (pe Știrbei Vodă, în intersecția cu fostul outlet Nike), îți iei diploma și te duci să dai examen la ANR, ca să iei și „permisul”, adică Certificatul de conducător de ambarcațiuni de agreement. De diplomă ai nevoie pentru că pe brevet ai o mențiune, „S” (de la „Sails”), care înseamnă că ești capabil să conduci veliere. Altfel, cine vrea să ia brevetul doar pentru bărci cu motor, trebuie doar să învețe legislația și apoi se poate duce oricând la orice căpitănie să dea examenul, fără a face nici o școală în prealabil.
La început, poți da pentru două categorii, C și D. „D” înseamnă ape interioare, adică Dunărea în principal, și „C” înseamnă pentru ape maritime până la 6 mile în larg. Apoi ai categoria B, care e până la 12 mile în larg (din ce-am înțeles, urmează să fie schimbată legislația cât de curând și limitele astea să fie dublate) și, după 2 ani, poți da și”A”, care înseamnă fără număr. Adică poți să te duci unde vrea fizicul tău. Ca idee, un skipper „de vacanță” n-are nevoie în prima fază de mai mult de C+D, iar unul dintre cele mai ok locuri unde poți da examenul este la căpitănia Mamaia, deși îți trebuie nervi sănătoși și minim 30 de minute vorbite la telefon cu 4 oameni ca să poți afla o informație. Și uite-mă așa, după examenul de pe 11 iulie, conducător de ambarcațiuni de agreement categoria C+D (S) cu acte, nerăbdător să înceapă să marinărească.
Bun, și-acum întrebarea tuturor (sau cel puțin pe care eu am primit-o aproape mereu)…bă, merită ăia 500 de Euro? Înveți suficient de ei? Ei bine, și da și nu. Nu știu cum sunt cursurile pe la alte școli, dar experiența Set Sail mi s-a părut foarte mișto. Îndeajuns de la obiect cât să-ți rămână niște chestii în cap și îndeajuns de relaxat încât să nu te obosească (totuși să mergi 3 ore în fiecare seară nu e chiar cel mai chill lucru). Da, la sfârșitul cursului (cu tot cu practică), abia ești în stare să ții minte cum se face un nod, hai poate ești și în stare să ieși cu barca din marină. Dar cam atât. Nici vorbă de ieșit singur pe mare, nici vorbă de plecat în vacanțe în Croația sau Grecia. Pentru toate astea ai nevoie de practică. Adică să ieși cât mai mult. Și ce-mi place foarte mult la Set Sail este că îți oferă o gramadă de posibilități să faci treaba asta. Pe bani, of course, dar poți închiria bărcile școlii anytime, te poți duce o săptămâna în Ciclade cu ei, te poți înscrie într-una dintre echipele de regată, etc. Bani, timp și disponibiltate să ai. Ca bonus, Ovidiu e fost concurent Masterchef, deci dacă ai norocul să nimerești cu el pe barcă, pregătește-ți stomacul să fie răsfățat.
În momentul în care ești hotărât că da, sună mișto și că vrei să vezi mai multe despre toată treaba asta cu sailingul, Ovidiu îți zice ceva…că după școală, o săptămână de Ciclade cu ei și un sezon de regate ești în stare să iei o barcă singur și să pleci cu prietenii tăi în orice insulă din lumea asta, chiar dacă niciunul dintre ceilalți n-a mai văzut în viața lui un velier. Zice asta doar ca să mai ia niște bani? Nu știu. Dar ce știu este că în februarie nu pusesem piciorul vreodată pe un velier, pentru ca la sfârșitul lui octombrie, după o tură de Ciclade și un sezon de regate, să fiu skipper, timp de o săptămână, în Grecia, pe o barcă pe care cel mai experimentat om, în afară de mine, avea 3 ieșiri pe mare. Și cam astfel de minunății poți vedea pe-acolo (insula Hydra, pe la 7 dimineața, #nofilter):
Nici nu-mi vine în minte acum ultima oară când m-am simțit atât de mișto ca atunci când am ieșit prima oară din marina din Atena (de unde inchirasem barca), cu timona în mână și cu sentimentul ăla că poți face aaaabsolut orice vrea mintea ta. Că poți să faci stânga, că poți să faci dreapta, că poți merge oriunde, că n-ai nici o limită. Ceva ce-mi vine foarte greu să pun în cuvinte. Dar e fucking amazing!
PS: Poate părea că sunt subiectiv în descrierea experienței SetSail și poate că sunt. Când am scris, acum mulți ani, despre un atelier de alarme auto, Darius (ownerul) mi-a reproșat că am scris prea de bine și că nu crede lumea că e pe bune. Poate la fel se întâmplă și acum, dar singurul lucru care m-a influențat a fost cât de mult mi-a plăcut tot ce mi s-a întâmplat anul trecut în materie de sailing. Și totul a început cu Ovidiu și SetSail.
Articol de Vlad Balan. Originalul aici.
Urmatoarele evenimente SetSail - cursuri & expeditii - le puteti vedea aici:
https://www.setsail.ro/news/urmatoarele-evenimente-setsail-62
Urmatoarea expeditie Cyclades XXI - info:
https://www.setsail.ro/news/expeditie-scoala-yachting-cyclades-xxi-42
