SETSAIL - Expeditia Cyclades I - jurnal de bord [partea 2/2]

5 vorbe și 5 volte cu skipper-ul Marius Pikasea

Partea a doua din jurnalul primei editii a expeditiei scoala SetSail Cyclades. Prima parte o puteti citi aici: https://www.setsail.ro/blogs/blog/13

***

Pleaca daca poti

In dimineata urmatoare dam sa plecam la drum, pleaca daca poti! Barja de cu o zi inainte se mutase pe mijlocul intrarii si nu se mai putea trece de ea. Bogdan s-a ales si cu o admonestare verbala din partea macaragiului pentru ca l-a tras in cateva poze de pe dig. Dupa ce am vazut pozele eu zic ca a meritat sa-l derajeze pe macaragiu. Oricum, a trebuit sa asteptam o ora pana sa termine de incarcat o transa de nisip si sa catadicseasca sa se dea la o parte. Orfeus 46 care era in gura portului gata de plecare zusht! s-a aruncat in larg.

In timpul asta si noi si Sifnos 40 faceam manevre de plecare. I-am rugat sa ne astepte sa plecam noi si ne-am desprins de cheu. Aurel la timona s-a descurcat excelent si in scurt timp treceam de barja. La iesirea din port am descoperit cu uluire ca tot nisipul incarcat de macara era deversat la nici 10 metri de intrarea in port. Parca si vedeam nisipul unduindu-se in apa ca sa se aseze tot de unde fusese scos.

Intre timp, nu vedeam Sifnos 40 iesind, iar macaraua incepuse iar exavatiile. Ne-am dat seama ca prietenii nostrii ramasesera prizonierii barjei malefice si ne mustra un pic constiinta la gandul ca si noi am provocat asta rugandu-i sa ne lase pe noi sa iesim primii. Ne-am inecat constiinta in niste vin rose si in scurt timp buna dispozitie s-a instalat definitiv. Am aflat ca Sifnos 40 a mai petrecut inca o ora la mal pana sa poata iesi odata cu deversarea urmatoare transe de nisip.

Om la apa ... o sticla. Data viitoare un dop!

Urmatoarea destinatie, Ios. Tot andocare cu spatele. De data asta Aurel la carma. M-am trezit brusc din somn, am luat o sticla de jumatate de apa si am iesit din cabina. Bogdan s-a uitat la mine si m-a intrebat: Ce faci? M-am trezit! De ce? Pana acum nu m-a intrebat nimeni niciodata "DE CE m-am trezit" O fi avut Bogdan vreo presimtire? In secunda urmatoare am aruncat sticla de jumatate peste bord si am strigat "OM LA APA!!" Echipajul s-a mobilizat fara nici o problema si am recuperat sticla. Ma asteptam sa aiba mai multe probleme, sticla fiind mult mai mica decat fenderul. Mi-am promis ca data viitoare o sa le arunc doar dopul in apa! SA VAD ATUNCI cum il vor recupera!

Parcarea cu spatele a lui Aurel

Aurel a avut ceva probleme la recuperarea "omului" din apa, pentru ca ambala prea tare motorul si inertia barcii o facea foarte greu de controlat. Intr-un final s-a obisnuit cu manevrele dar mi-a marturisit ca "parea mult mai usor cand o faceau ceilalti". Am continuat drumul spre Ios. O surpriza pe care mi-a facut-o echipajul a fost ca nu am fost trezit din somn de abia atunci cand s-a ajuns in marina si trebuia "parcata" barca cu spatele. Pana atunci Aurel si echipajul au luat toate deciziile legate de aterizarea pe marina.

Andocarea i-a reusit perfect lui Aurel, chiar daca mi-a marturisit ca l-au trecut toate apele in timpul manevrelor.

Plimbarea prin Ios

A urmat o plimbare pe jos prin orasul de langa marina. Pe Ios se spune ca este si mormantul lui Homer dar nu am avut nici curiozitatea si nici vointa sa mergem pe jos fff multi kilometrii pana acolo. In schimb, am vizitat o buna parte din oras, cu niste peisaje superbe, esenta vietii grecesti insulare. Inclusiv am vazut grupul de batrani imbracati in negru care stau pe scaune si vorbesc in mijocul unei mini-piatete din oras.

Mihai, un pic mai pretentios la mancare, a fost cel care a dat semnalul ca a gasit o tarverna "cu un vin minunat" Ne-am adunat toti la respectiva taverna. Unii deja mancaseram, altii si-au comandat ceva acolo, dar vinul a curs in valuri. Dupa a 10 carafa (0.5l) Cosmin, Bogdan si Andreea au capitulat si au plecat spre barci. Eu cu Mihai, Aurel si Catalin am mai tinut piept la inca vreo 5 carafe.

Cum echipajul de pe Sifnos 40 nu s-a departat mai mult de 50 m de barca

Sa fi fost ora 1 noaptea cand ne-am apropiat de marina. In dreptul barcilor se auzea zarva mare. Ne uitam mai atent si vedem echipajele de pe Orfeus 46 (partial) si Sifnos 40 (integral) la o masa de la o taverna la 50 de metrii de yachturi.

Curiosi din fire, ne-am apropiat de petrecerea ad-hoc. Acolo am fost primiti cu entuziasm si ni s-a comunicat ca trebuie NEAPARAT sa comandam cate o bere, dar NEAPARAT pe rand. Cam mirati, am fost de acord. Cand vine chelerita, intelegem. O lunganca blonda, atletica, cu un decolteu foarte generos, se apleca la fiecare comanda. Parerea mea e ca daca era mai multa liniste poate femeia n-ar fi fost nevoita sa se aplece ca sa auda, dar asa...

Cum sa pleci cu taxiul de la carciuma pentru 50 m

Si uite asa, am pierdut sirul berilor comandate la masa. Cand n-am mai rezistat de oboseala am plecat spre barca, urmat la scurt timp de Catalin. Mihai si Aurel au ramas sa salveze onoarea echipajului. Si au salvat-o! Spre dimineata, Mihai s-a urcat intr-un taxi (cred ca singurul taxi din oras) care era stationat chiar in dreptul tavernei. Si a comandat sa fie dus la barca. Va reamintesc ca barca era la mai putin de 50 m de taverna. In acelasi timp l-a invitat si pe Aurel sa imparta taxiul. Aurel a refuzat pe motivul (relativ intemeiat) ca barcile sunt la doar cativa pasi mai departe. Mihai a inchis portiera, taximetristul a pornit motorul, masina a inaintat patru metri si s-a oprit. Era un lant de decor al marinei si urmatorii metri trebuiau facuti pe jos. Taximetristul s-a scuzat fata de Mihai ca nu poate sa-l duca mai aproape de barca lui, Mihai a vrut sa-i plateasca cursa, dar taximetristul a refuzat. Asa incat Mihai a coborat din taxi si indreptat spre barca. In mana, Mihai tinea 3 paie obtinute de la ospatarita, cu care planuia sa soarba bautura din pahar chiar si atunci cand avea cagula pe fata. Cele trei paie au ramas sigilate in plastic pana la sfarsitul expeditiei.

A doua zi, plecare in somn. Andreea capitan

Urmatoarea dimineata nu ma trezisem cand am plecat. Adreea pe postul de capitan si echipajul efectuasera toate manevrele de plecare in regula si ne indreptam spre Mikonos.

Ce a mancat echipajul cand Andreea era capitan

Vremea in continuare perfecta. Andreea concentrata la timona.

Pe toata durata expeditiei Andreea a fost cambuzierul nostru, adica oricine gatea de mancare o avea asistenta si cerea ingredientele in timp ce Andreea stia unde se afla fiecare lucru.

Skipper fiind, Andreea nu s-a mai dezlipit de timona. Timpul trecea, nimeni nu se mai oferea sa faca de mancare. Intr-un tarziu, Bogdan a intrebat: Va e foame? Noi... Cam da. Bine... Azi fac eu de mancare, si intra in cabina. O secunda mai tarziu scoate capul pe punte si zice: Da' eu v-am zis ca nu ma pricep la gatit, asa ca o sa mancam sandwich-uri. Si trebaluieste vreun sfert de ora dupa care scoate pe punte doua cutii de conserve de carne, un borcan cu crenvursti (stim cu totii cum sunt aia) si doua paini. Na! Asta-i masa...

Rau de mare? Rau de mancare!

Acum ce sa va spun. Conditiile de navigatie au fost ideale. Nu tu valuri mari. Nu tu vanturi puternice. Barca perfect dreapta in majoritatea cazurilor... Deci nici urma de rau de mare!

Dar dupa mancarea lui Bogdan... Eram toti tacuti, cu o paloare suspecta pe fete, si ne uitam toti concentrati la linia orizontului. Destule ore dupa aceea, dupa ce stomacurile noastre au digerat acea ...masa...si dupa ce ne-am dres cu metaxa si cola, ne-a mai revenit zambetul pe buze. Nu ne-a dat gata marea, dar era sa ne dea gata Bogdan. Din acel moment nimeni nu a mai folosit cuvintele mancare-bucatarie-Bogdan in aceeasi propozitie. Nici in aceeasi fraza. Nici in acelasi context.

S-a prins un ton!

Pescarii Mihai Ursu si Daniel Senila de pe Orfeus 46 m-au pus pe jar. Au aruncat lansetele in spatele barcii si au prins un ton. Mie nu prea imi place pestele, dar sunt un pescar foarte pasionat. Din acel moment am stat numai cu unditele in apa, dar n-am prins absolut nimic. Nu-i vorba, nici ei n-au mai repetat o captura asemanatoare, dar un pescar care nu prinde peste e ca un yachtmen fara vant. Bine ca noi am avut vant!

Regatta/ Cele doua cupe

Vorbind de vant, cele trei echipaje au profitat de o perioada cu vant si am incins o regatta. De data asta am avut un pic de sansa si am castigat. Felicitati de Sifnos 40 ni s-a propus o abordare pentru a ne inmana premiul. Am efectuat manevrele delicate si in scurt timp ne aflam in posesia (si nu in proprietatea) unei sticle de Chivas Regal 12 ani.

Orfeus 46 ne-au propus sa ne inmaneze si ei o cupa. La momentul aproprierii Daniel scoate de la spate cu un zambet de la o ureche la alta O CUTIE CU LAPTE (!!!) - Multumim! Chiar nu aveam! - si razand in hohote ne-o arunca pe barca. Cutia se loveste in randa, si cade in apa. Timonierul de pe Orfeus 46 se apleaca sa se uite la cutie si atunci trage usor de timona. Orfeus 46 se rasuceste si matura bordul yachtului nostru cu pasarela din spate. In impact stramba un stalp de la balcon si era cat pe ce sa-l loveasca pe Aurel.

Barbosul si soarta lui Aurel

Noi credem ca avem o explicatie pentru soarta lui Aurel: Povestisem eu in prima zi cum un amic greu incercat de soarta se referea la Dumnezeu cu titlul de "Barbosul". Amicul meu tocmai imi povestea de ultimul ghinion fantastic pe care l-a avut si a mentionat la sfarsit "ee, cum a vrut Barbosul!" Nefacand legatura imediat la ce se referea l-am intrebat pe amic: Ce barbos? Si el imi raspunde: "Eeee, nu stii ca asa isi spun eu lu' șefu' ăl mare: Barbosul" Pe moment nu am reactionat, dar ulterior am inventariat toate nenorocirile care se abatusera peste bietul meu amic si am exclamat: "Si dupa toate astea inca mai are curajul sa-i spuna Barbosul?!!!!" In consecinta i-am dat un mesaj: "Pe viitor te sfatuiesc sa folosesti sintagme intregi cand i te adresezi lui Dumnezeu, spre ex: Tatal Ceresc, Mantuitorule, Duhul Adevarului etc. , fara sa mai faci referire la podoaba lui faciala..."

Lui Aurel i-a placut in mod deosebit aceasta povestire si a facut de cateva ori referire la "Barbosul". Iata cum Dumnezeu nu da cu parul, ci cu ... pasarela! Ulterior facand haz de necaz, ne-a marturisit cum mai era sa o pateasca si la Santorini, pentru ca atunci cand noi ne chinuiam sa nu facem praf "Milionul", barca se indrepta cu aceeasi viteza cu pupa spre malul betonat. Cu cele mai bune intentii, Aurel s-a proptit cu spatele de oglinda pupa si a intins piciorul spre mal ca sa protejeze barca. Numai ca piciorul i-a alunecat pe mazga si umezeala de pe malul de beton si s-a trezit cu piciorul in apa, intre yacht si mal. Numai prezenta de spirit a Andreei la salvat, care a introdus intre mal si barca fenderul cu care venise in mana sa ajute. Fenderul s-a aplatizat pana la stadiul de foita, dar piciorul lui Aurel a scapat doar cu o usoara presiune intre mal si barca. Pentru aceste momente sunt bucuros ca atrag atentia la curs ca intotdeauna cineva sa fie pregatit cu un fender pentru interventie in cazul pericolului de coleziune, pentru ca nici un picior sau mana nu poate rezista la forta de impact intre o barca si alt obiect.

Dupa aceste doua intamplari Aurel a avut mai multa grija cum i se adreseaza divinitatii. In orice caz, de cate ori cineva facea o gluma pe aceasta tema, ceilalti se retrageau grijulii mai departe, in caz ca-l trazneste Dumnezeu pe pacatos, sa fie oarecum mai feriti...

Mikonos – masa in oras

Apropierea de Mikonos s-a facut spre seara si singurul lucru "de facut" era o masa sanatoasa la o taverna greceasca frumoasa. Ceea ce s-a si intamplat. Mancarea a fost atat de buna si de imbelsugata incat am luat si pe yacht. Foarte apreciat a fost si vinul casei care a fost comparat cu cel din Ios. Echipajul insa era prea obosit ca sa mai repete experienta precedenta asa ca ne-am multumit cu doar cateva carafe.

Pescuitul din zori

La ora 5 dimineata cineva ma trezeste impacientat din somn. "Ovidiu, Ovidiu, vino repede, aici in gura portului se prinde peste" Era Bogdan care se trezise cu noaptea in cap si observase (asa sustine el) sau i se paruse (asa sustin eu) ca un pescar intr-o barca chiar in fata marinei prinsese unul dupa altul 3 pesti "chiar mai mari decat tonul de pe Orfeus 46". Imaginatia mea o luase razna si deja ma gandeam daca avem saci destul de mari pentru captura pe care urma sa o realizez! Pe scurt (desi mie mi s-a parut destul de lung) 3 ore – de la 5 la 8 a.m. – am batut in sus si in jos intrarea din marina cu lanseta in apa, fara sa prind nici macar o coada de peste.

Cum am reparat o piesa de la barca

Pe la ora 9 dimineata, vine tatal meu la mine si imi spune: "Sa demontati stalpul de balcon indoit de la yacht si du-te cu el acolo mai sus pentru ca este un santier de barci. Cauta acolo un fier beton sau ceva si repara-l" Zis si facut.

Am demontat balconul yachtului, am scos stalpul de balcon strambat, am mai scos inca un stalp "ca model" si am luat-o la pas spre directia cardinala indicata. Ajung la ceea ce parea sa fie cimitir de barci mai degraba decat un santier. Totul inchis, totul paraginit. Barci sparte intoarse cu burta in sus. Nici o menghina, nici o scula. Observ in spatele unui hangar un copac cu o gaura in tulpina, o scorbura mai constiincioasa care trecuse pana in partea cealalta. In mod normal nu m-as fi gandit la nimic, dar cum eram cu stalpul de la balcon in mana, zic stai sa vezi ca pot sa fac un mangialac. Introduc stalpul in tulpina copacului si trag. Unghiul, fortele, pozitia totul era perfect! Mai putin rezistenta materialelor. A stalpului in primul rand si a copacului in cel de-al doilea. Sa auzi un trosnet de am crezut ca am rupt copacul. Nu s-a intamplat acest lucru, ecologistii pot sa stea linistiti.

Dar eu tot nu reparasem piesa. Exact in acel moment s-a apropiat o persoana cu un 4x4 cu intentia clara de a acrosa o remorca pentru barca. M-am felicitat ca inca nu dadusem curs intentiei mele de a repeta experienta cu stalpul si barele remorcii. Asadar m-am apropiat relaxat de tipul cu masina si l-am intrebat daca nu stie unde si cum imi pot repara piesa de la barca.

Grecul a luat piesa, a inspectat-o si a decretat: "Iti trebuie caldura. Fara caldura nu faci nimic." L-am intrebat unde gasesc eu caldura, alta decat cea de la soare care deja ma topea. "Aaa, zice, la un service de barci." Unde, intreb, in oras? "Nuuu, in afara orasului e un tip care repara barci. Uite, eu imi scot acum barca din apa si o duc acolo. Iti duc si piesa ta la reparat, si ti-o aduc reparata." Ii multumesc foarte mult, ii inmanez ambele piese – defecta si modelul. Tipul se urca in masina. Dau sa-l intreb de numarul de telefon cand realizez ca mi-am uitat telefonul in barca. Nu-mi dadusem seama ca mobilul a ajuns acum nu numai un dispozitiv de comunicare ci si un bloc-notes. Cine mai umba acum cu pix si hartie in buzunar? Prin urmare ce sa-l mai intreb numarul de telefon. Doar nu i-oi cere si pix si hartie. Si zic: "Dar nu vreti sa va dau numarul meu de telefon?" "Pai, de ce? Esti cu yachtul aici in marina, nu?" "Da, Sifnos 43" "Ok, Sifnos 43. Va aduc eu la yacht piesa reparata" "Perfect, multumesc mult de tot" Ma ofer sa-l ajut sa scoata barca din apa dar mi-a spus ca are un amic si ca nu e nevoie.

Tipul pleaca cu masina, eu plec pe jos. In drum spre yacht, in treacat observ cu vine amicul cu barca si urca barca pe remorca.

Ajung la yacht, multumit ca rezolvasem treaba atat de abil. Intre timp Sorin Drugan, tatal meu, se intoarce din oras de unde cumparase ceva materiale pentru barca. Era ora 10. "Ei, ai rezolvat cu piesa?" ma intreaba. "Da", raspund eu. "Pai unde e?" intreba dupa ce arunca un ochi la balconul demontat al barcii. "Dată la reparat!" "Unde, acolo unde te-am trimis?" "Nuuuuu, acolo totul era inchis. I-am dat-o unui tip care-si ducea barca intr-un service, sa repare piesa si sa mi-o aduca reparata" "Aha, bun. Si cum se cheama service-ul?" "Aaaaa, nu stiu, dar stiu ca nu e in oras" "Dar telefonul tipului il ai, nu-i asa?" "Aaaaaa....." "Dar cum il cheama stii?" " ... "

"Aha, atunci noi plecam, noroc la asteptat. Vezi ca grecii nu sunt asa expeditivi. Ei au pauza de masa, dorm la pranz etc. Tu repara barca, daca nu ne prinzi din urma in timp util, ne vedem direct la Atena"

In timp ce ma uitam la tatal meu cum se urca pe Orfeus 46 si pleaca, imi dau seama ca nu i-am spus grecului ca intentionez sa plec din port pana in ora 12. Adica omul cu toata bunavointa putea indreptatit sa creada ca eu stau cu yachtul in marina pana a doua zi. M-a luat ameteala.

Echipajul se pregatea de plecare. Cu un gest moale i-am temperat. Le-am spus "Noi o sa mai asteptam un pic... nu stiu cat... vedem..." Mihai s-a apropiat de mine. Stai linistit, mi-a zis, eventual cumparam o piesa de noua si plecam. "Doua" am soptit."Cum?" "Doua...o piesa buna am dat-o ca model si acum se plimba amandoua prin Mikonos"

Ok, spune Mihai, expert in situatii de criza, consecinta a faptului ca este presedinte de companie, mai asteptam un pic si daca nu vine, mergem sa cautam santierul.

Intarzierea

Am asteptat. Pana la 12. Dupa care am luat taurul de coarne. Ne-am urcat intr-un taxi si l-am rugat sa ne duca la un service de barci din afara orasului. Ne-a lasat intai la un fel de garaj cu nume pretentios "Mikonos Marina". Am intrat si am intrebat daca a venit o persoana cu piese pentru barci. Spre stupefactia mea tipa de la receptie imi spune DA, DA, veniti sus. Urca fericit scarile imaginandu-mi ca cineva o sa-mi inmaneze stalpul de balcon reparat, stralucitor ca un premiu Oscar. In loc de asta tipa intinde mana dupa o cutie de polish. Asta e, nu? Imi dau seama ca "persoana cu piese pentru barci" a fost tatal meu care trecuse pe acolo de dimineata" Nu, zic eu cazut.

Taximetristul schimba doua vorbe cu tipa si ne face semn sa ne urcam in masina. Ne oprim 5 km mai tarziu intr-un service de barci – reparatii fibra de sticla, un grec si o gramada de indieni/pakistanezi etc. Nu, nu a venit nimeni.

Taximetristul spune – mai stiu UN LOC. Si mergem acolo vreo 10 km. Cand intra in curte MARE BUCURIE!!! recunosc... barca tipului!!. Era acolo, in curte! Ma reped inauntru: "Buna ziua, a venit cineva cu piese pentru barca?" NU "Cum nu? Dar a venit cineva azi cu o barca?" NU "Cum nu dom'le? Ia veniti incoace" Si cu toate protestele i-am scos afara in curte. Am indreptat degetul catre barca cu pricina. "Asta cand a ajuns aici" AZI DIMINEATA. Fenomenal dom'le. Ca in schitele lui Caragiale, numai ca in Grecia. "Si telefonul proprietarului barcii il aveti?" Desigur. Cateva clipe mai tarziu vorbisem cu tipul care ne-a spus ca nu reusise sa repare piese ca nici un mester nu dorea sa-si asume responsabilitatea sa indrepte piesa, pentru ca era tub si se deforma, asa ca ne-o aduce exact in aceeasi situatie la barca in 5 minute.

Fugi cu taxiul inapoi la barca, ia piesa deformata, intoarce-te la Mikonos Marina, bag-o in menghina, da-i cu ciocanul, forteaza cu o alta piesa si iata piesa noastra reparata in proportie de 99%. VICTORIE!

Spre golf

La yacht ne astepta mancarea pregatita, dar nu ne-am simtit cu adevarat liberi pana nu am iesit din nou in larg, cu balconul reparat. Cu Bogdan la carma, am ramas in cabina intentionat pentru a-l lasa doar pe el sa dea comenzile de plecare. A manevrat excelent. De altfel dupa aceasta excursie, Bogdan a declarat ca nu mai are nici o problema sa mearga el insusi in chartere ca skipper.

Ne mai era pregatita o surpriza placuta. Tocmai cand eram ingrijorati de decalajul mare de timp dintre ambarcatiuni, am fost anuntati ca noaptea o vom petrece intr-un golf de la urmatoarea insula, aflata la mai putin de jumatate din distanta propusa initial pentru ziua respectiva.

Concurs de dinghy

Am ajuns ultimii in golf si am ancorat langa surorile noastre Sifnos 40 si Orfeus 46. Dinghiile lor (barcutele gonflabile) erau deja date la apa. Nu ne-am lasat mai prejos si am lansat si noi la apa barcuta din prova. Am montat motorul si in scurt timp vedeai trei dinghy facand curse inainte si inapoi, de la yachturi la mal. Regatta in toata regula!

Baie la 14 grade

Cei mai curajosi infruntau apa destul de rece – 14 grade – pentru o repriza de snorkeling, costumati in neopren sau doar cu costumul de baie. Cosmin chiar s-a ales cu o captura deosebita - o cochilie uriasa de melc marin.

Yachturile in triunghi

Spre seara topicul de discutii era cum sa ancoram mai bine ca yachturile sa nu derapeze din ancora si sa esueze pe mal. Mai ales ca in cartea pilot erau mentionate "rafale de vant extrem de puternice care se formeaza in varful dealurilor si coboara cu repeziciune in golfuri" Poftim! Pana la urma s-a decis sa legam yachturile in triunghi pentru ca deraparea intr-o directie sa i se opuna celelalte doua ancore.

Plantonul de noapte

Mi-am dat si eu cu pararea spunand ca data fiind situatia – de ancoraj si nu andocati in marina – sa facem de cart toata noaptea. Treaba, ar trebui sa fie simpla, sustineam eu in continuare, intrucat nu numai un singur echipaj trebuie sa asigure veghea toata noaptea, ci 3! Deci, printr-un calcul simplu – fiecare barca/echipaj are DOAR 3 ore de acoperit. Le-am si impartit – de la 9 p.m. la 12 Sifnos 40, de la 12 la 3 a.m Orfeus 46 si dimineata intre 3 si 6 a.m. noi, Sifnos 43.

Ultimul lucru pe care l-am auzit inainte sa plec la culcare a fost remarca lui Sorin Drugan care spunea ca n-are rost sa facem de cart pentru ca yachturile sunt legate destul de bine.

Trezirea, ne așteaptă Atena

Cred ca ne-a intrat foarte bine in cap aceasta remarca pentru ca uitati ce povesteste Sorin Iorga, supervisor pe Sifnos 40: "M-am trezit la 5 a.m. si am urcat pe punte. Stiam ca este cartul celor de pe Sifnos 43. Cand ma uit inspre ei ... nici o miscare. Vantul se intetise. Lantul meu de ancora – struna de vioara. La fel si cel de pe Sifnos 43. Lantul de pe Orfeus 46 – sub yacht. Hei, 43, am strigat. E cineva acolo? NIMIC. Zic, hai ca oricum e timpul sa plecam pentru ca avem drum lung pana la Atena. Am scos goarna de ceata si am dat 3 semnale. S-au zguduit dealurile. De pe Orfeus 46 au inceput sa iasa pe punte. De pe Sifnos 43. NIMIC. Mai facem manevre timp de 10 – 15 minute, mai dau trei goarne. De pe Sifnos 43 NIMIC. Mai, dar nu era cartul lor de la 3 la 6 ?!! L-am sunat pe Ovidiu pe telefonul mobil. NIMIC. Intr-un final cand noi ne dezlegasem deja de ei si ne pregateam sa ridicam ancora, a iesit si o persoana de pe Sinfnos 43 pe punte."

Nu am motive sa cred ca Sorin Iorga exagereaza. Mai ales ca am gasit un apel la 5.15 a.m. pe telefonul meu de la el. Dar eu n-am auzit decat UN sunet de goarna. Si ala cam pricajit. Si nu m-am trezit. Barca a plecat de la ancora cu mine dormind. Pai nu are Sifnos 43 un echipaj extraordinar? Ba are!

Acostarea

Catalin a fost ultimul skipper. Toata excursia a repetat: "Bine băi, dar nu prindem si noi un vant d'ăla sănătos? Sa bată zdravăn?" Eu, personal, vara trecuta, spre Istanbul am avut NUMAI vant sanatos. Adica numai furtuna. M-a obosit cat pentru trei sezoane. Si acum cand imi aduc aminte am ia cu ameteala. Asa ca i-am spus: "Ai grija ce-ti doresti. N-ai vrea sa ti se intample!"

E, iata ca in ziua lui de comanda, a primit vant zdravan. Mergea barca bandata aproape cu bordul de sub vant in apa. Vele zbarnaiau. Prova despica apa in valuri-valuri. Viteza a fost cea mai mare de pana atunci 9 noduri. Nu ne mai trebuia mancare, nu ne mai trebuia bautura. Adica pardon, bautura ne trebuia. Asa ca a fost adusa sticla de metaxa si terminata. O gura de metaxa, o gura de cola. O gura de metaxa, o gura de cola. Si tot asa. Si toti asa. ASTA DA VIATA DE YACHTMAN cand yachtul tau merge cu 9 noduri.

Drumul de intors a fost aproape o formalitate. Fiecare stia ce are de facut. Fara ezitari. Fara neintelegeri. Un pic cam tristi insa...

Cand totul se termina cu bine

Se spune ca totul este bine cand se termina cu bine. Dar cum se spune cand totul a fost perfect si s-a mai si terminat cu bine?

Se poate spune ca a fost un vis? Sau o experienta de neuitat? Sau poate amandoua?

Asa zic eu ca se face scoala de yachting.

Si nu a fost meritul numai scolii SetSail ca si instituție. Nu a fost numai meritul organizatorilor. Si nu a fost nici numai meritul instructorilor.

A fost in primul rând darul divin al unor conditii de navigatie ideale. Apoi a fost meritul tuturor celor 18 skipperi cursanti care au participat din pasiunea pentru yachting si care acum sunt convins ca numai la asta se gandesc, cum sa ajunga din nou pe mare. Si apoi a fost meritul superviserilor care au dat sfaturi si au facut observatii indrumandu-i pe fiecare din cei 18 skipperi sa conduca admirabil ambarcatiunile, in cele mai bune conditii.

Si, mai presus, a fost meritul lui Sorin Drugan, care a pus mult suflet in aceasta expeditie si care mi-a tinut mie personal un discurs despre placerea de a naviga si onoarea unei scoli de yachting, mai presus de calcule economice si cifre din contabilitate.

De aceea inchei cu vorba lui: "Vânt bun din toate direcțiile!" si cu un îndemn personal: Hai pe mare!

***

Nota noastra: Textul de mai sus a fost scris in 2010, imediat dupa expeditia Cyclades I. Cine ar fi crezut atunci ca in 2019 va avea loc expeditia Cyclades XX cu o participare record de 24 ambarcatiuni si ca in aprilie 2020 ne pregatim sa sarbatorim aniversarea de 10 ani a expeditiei SetSail Cyclades. De aici s-a nascut si vorba: "Care este cel mai tare Cyclades? URMATORUL!"

Fair winds & keep on sailing.

Echipa SetSail

***

Urmatoarele evenimente SetSail - cursuri & expeditii - le puteti vedea aici:

https://www.setsail.ro/calendar