Sailing

Am absolvit ciclul liceal de studii preuniversitare la Colegiul Național I.L. Caragiale în vara anului 2012 și trebuie să recunosc că după promovarea Examenului Național de Bacalaureat nu eram foarte hotărâtă în legătură cu direcția pe care aveam să o urmez.

Fusesem admisă la Facultatea de Medicină Veterinară din București precum și la alte două facultăți din cadrul universității Goethe (Frankfurt/Main, Germania). [...] Prima oară cand am avut acces în sală de operatii am ştiut că aceasta este meseria pe care vreau să o fac: Chirurgie Generală. Din acel moment, ori de câte ori am ocazia să intru în sală, las baltă totul și merg la spital. Îmi place, mă fascinează și mă stimuleaza să dau tot ce-i mai bun din mine pentru a obține rezultatele dorite.

Și nu credeam că pot iubi și altceva în afară de chirurgie până în momentul în care în anumite circumstanțe am făcut cunoștință cu marea...altfel – marea văzută de pe barcă. Ce au în comun totuși cele două mari iubiri ale mele? O vorbă înțeleaptă spune că viața începe acolo unde se termină zona ta de confort: principiu valabil atât pentru chirurgie cât și pentru sailing.

Îmi place yachtingul pentru că te învață că e mai bine-n echipă decât pe cont propriu. Și.. Ca să vezi, coincidență sau nu, fix așa-i și-n chirurgie.

Îmi place că în același timp în care te acaparează total, te și eliberează de stres și de problemele personale. Atât pe barcă cât și în sală toate acestea devin noțiuni abstracte.

Să nu uităm nici de faptul că ambele branșe îți conferă toată libertatea pe care ești dispus s-o înduri și că fiecare are propriul ei univers cu un limbaj dificil, de o complexitate crescută..

Ambele te disciplinează, te învață despre lucrul în echipă și îți permit să faci cu adevărat performanță.. și deși ambele sunt domenii competitive ele îți permit să evoluezi în ritmul tău. Tot ce îți trebuie este determinare și perseverență.

Cea mai complexă intervenție chirurgicală la care am asistat a avut o durată de aproximativ cinci ore. Cinci ore ești concentrat asupra operației, orice altceva este irelevant pentru tine în acele momente iar la final nu te simți dărâmat, simți un grad de epuizare care vine însoțit de un sentiment de liniște și împlinire.

Cam același sentiment îl ai și la finalul unei regatte într-o zi toridă de.. toamnă: în timpul cursei nu mai conteaza nimic altceva decât ca echipa să funcționeze optim pentru a obține rezultate satisfăcătoare. Ești ars de soare, plin de vânătai în genunchi de la atâtea volte dar ajungi înapoi la țărm cu bateriile încărcate de energii pozitive.

Totul necesită zile întregi de pregătire, cursuri de specialitate şi, bineînţeles, efort susținut. Afirmația este valabilă atât pentru sailing cât și pentru chirurgie. Mă confrunt acum cu o nouă provocare și anume, să găsesc un echilibru între cele două mari iubiri ale mele.

Nu este de fiecare dată ușor: medicina cere mult timp din timpul de care oricum de abia dispui. Și asta nu se întâmplă pentru că nu ești tu personal pregatit să i-l acorzi.. se întâmplă pentru că oricat timp i-ai acorda tu, ea mereu îți va cere mai mult și mai mult și mai mult pentru a putea face performanță.

Pe de altă parte, pasiunea pentru mare, pentru a fi în cursă cu valurile şi vântul.. te cheamă și ea. Ce faci, cum echilibrezi balanța? Sacrifici din timpul pe care l-ai putea petrece la spital? Sacrifici din timpul pe care l-ai putea petrece legănat de valuri?

Nu. Nu chiar. Eu sacrific resursele și timpul în care aș putea face orice altceva în afară de sailing și chirurgie. Nu este o matematică precisă. Câteodată deși ți-ai calculat bine planul trebuie sa renunti la un weekend de sailing pentru a merge la spital. Alte dăți poți să îți permiți să te deconectezi puțin de la viața de spital pentru o escapadă la mare.

Când merg în sală nu mă mai interesează absolut nimic în afară de tot ceea ce presupune actul operator. Mă ține în priză, câteodata îmi taie răsuflarea, mă captivează și îmi creează un sentiment de împlinire pe care nu îl pot descrie. Ca să nu mai spun că de fiecare dată văd și învăț ceva nou. Invariabil. Iar acest lucru îți induce și el un sentiment de satisfacție.

Atunci când stau la timonă și tai valurile cu barca înclinată în unghi de 45 de grade cu “toate pânzele sus”, când caut să prind vântul potrivit și barca se smuceste în voltă.. mă detașez complet, mă relaxez și îmi incarc bateriile pentru perioadele în care sunt prinsă cu treburile de la spital.. iar la spital și la examene dau tot ce-i mai bun din mine pentru că la final mă așteaptă un premiu.. barca legată la cheu care de abia așteaptă să o dezleg...

Mă voi plictisi la bordul unui velier?

Nu. Cu siguranță nu. Imposibil. De neconceput.

Dacă ai ajuns să citești asta înseamnă fie că te-am exasperat, fie că te-am făcut cel puțin curios în privința bărcilor cu vele.. și înseamnă că te gândești măcar așa.. puțin la o ieșire pe mare ca să te convingi care-i treaba cu velierele astea de care tot vorbesc eu cu atâta patimă de ceva timp încoace.

Chiar dacă nu intenționezi să te înscrii prea curând la cursuri de sailing, îți garantez că o ieșire cu velierul pe mare va fi una dintre cele mai interesante și mai frumoase experiențe din viața ta. Este oarecum un laitmotiv al postărilor mele dar s-a dovedit științific procentul de adevar din spatele acestei afirmații.

Am auzit destul de frecvent din partea conoștințelor mele afirmații precum: „E doar o barcă, ce poate fi atât de nemaipomenit, am fost și eu cu vaporașul X către destinația Y și m-am plictisit teribil.” Ei bine, barca cu vele nu-i nici vaporaș, nici feribot și nici motorboat. La bordul acestora stai într-adevăr extrem de relaxat și implicarea ta este, dupa caz, inexistentă sau minimală.

La barca cu motor te folosești doar de un volan și de o manetă și poți înainta mai repede sau mai încet și.. c’est fini. În schimb, un velier nu se compară cu nicio altă ambarcațiune de agrement sau de transport de pasageri.

Dacă tot te gândești cum va fi experiența la bordul unui velier te pot ajuta eu sa-ți faci o idee. După plecarea de la cheu și câteva minute de navigație și.. nu în ultimul rând, după ce te vei convinge că răul de mare nu este un pericol iminent și nici ceva atât de îngrozitor.. vei prinde mai mult curaj și.. guvernat de o maximă curiozitate îți va veni și cheful să te joci puțin de-a marinarul.

Prima lecție pe care o vei învăța sunt punctele de reper pe barcă și anume: deosebirea între pupa şi prova, babord şi tribord. O să înțelegi care-i faza cu toate acele „frânghii” (sau parâme) și ce este de făcut cu baloanele acelea mari (sau fendere) care previn bărcile acostate (sau „parcate”) în marină să nu cumva să se loveasca una de cealaltă. Cel mai adesea ți se va propune să stai la timonă (sau la „volan”), treabă deloc ușoară. Nu este deloc „floare la ureche” să ții cursul sau să menții velatura la limita de fluturare. Dacă te mai fentează puțin și valurile.. statul la timonă poate fi cu adevarat solicitant.

După ce te-ai mai dezmeticit un pic și ți-ai mai clarificat câțiva termeni marinărești și câteva principii elementare privind manevrarea navei, poți ajuta şi la ridicarea, ajustarea sau strângerea velelor, la legarea parâmelor precum și la alte treburi care sunt de făcut pe barcă. La bord, toata lumea are musai câte un rol (cel puțin), nimeni nu stă degeaba!.. Mai ales atunci când facem referire la un velier, adică la o ambarcațiune care înaintează prin forța vântului. Va trebui să tragi de școte pentru a manevra velatura, să faci volte pentru a schimba direcția de deplasare și va trebui să depui un mic efort ca să înțelegi forțele care actionează asupra bărcii aflată în marș. Toate aceste manevre presupun lucrul în echipă.

Va trebui să te obișnuiesti și cu tangajul care poate părea periculos pentru un începător și vei înțelege că o barcă bandată (adică înclinată) nu reprezintă un motiv de îngrijorare și că face parte din farmecul navigației cu vele.

O altă sursă de distracţie atunci când ajungi în larg este în mod evident baia în mare care reprezintă cu adevărat o experiență de neuitat. Dacă ești mai norocos te poți bucura de spectacolul oferit de delfini și de meduzele uriașe din larg. Apusurile sunt superbe și iți taie răsuflarea iar nopțile sunt cu adevărat fascinante la bord mai ales dacă ai parte de un cer senin și de o mare liniștită.

În concluzie, nu pot să vă sfătuiesc decât să încercați neapărat această experiență.. you’ll thank me one day.

Curse de.. bărci?

Pentru că eram o entuziastă proaspăt-absolventă a școlii nautice SetSail și mândră posesoare a permisului de navigație și.. pentru că nu puteam stă departe prea mult de activitățile specifice pentru orice „barcagiu” înrăit.. ce m-am gândit eu.. să văd ce înseamnă yachtingul.. la nivel competițional.

Nu aparțineam încă de nici un echipaj la acea vreme așa că am fost repartizată într-un echipaj incomplet.. și am nimerit pe Santa Monica, un Oceanis 38 care se întâmplă să fie și modelul meu de barcă preferat în acest moment.

Regatta la care m-am înscris a fost chiar prima etapă a Campionatului Național de Yachting găzduită de Marina Eforie. Și dacă atmosferă în marină era veselă și relaxată.. a două zi, în prima zi de competiție (cursă offshore: Eforie – Costinești) .. lucrurile au stat altfel.. cel puțin pentru mine.

Citisem (și învățasem!) cele mai importante aspecte prezentate în „manualul” Racing Rules of Sailing cu o săptămâna înainte deci regulile le știam și aveam o idee despre cum vor decurge lucrurile.. Vă spun însă că nici o carte, nici un clip de pe Youtube și nici o poveste nu te poate pregăti suficient de bine pentru ceea ce te așteaptă pe o barcă angajată într-o cursă.

Primul moment tensionat: pregătirea de start. Este un adevărat „haos organizat” pentru începători.. dacă mai e și comun startul (asta înseamnă racere și cruisere la grămadă).. este rețetă perfectă pentru a bulversă orice „boboc”.
Se urlă, se strigă, bărcile „aleargă” milimetric una pe lângă cealaltă, echipajul încearcă să se coordoneze pentru a nu greși startul.. se număra minuțele, ne mai pregătim de câte o volta.. și începe cursă.
Racerele se depărtează rapid și prin zonă rămân cruisere care lucrează la strategii incearcand să scoată un timp cât mai bun.
Și încet-încet se depărtează și ele: unele abordează baliza mai pe la larg.. altele merg mai aproape de mal..
Și apoi începe o mini-cursă în interiorul cursei: fiecare membru echipajului are un rol bine stabilit trebuie se coordoneze cu ceilalți coechipieri și să execute manevra cât mai corect și mai rapid posibil. Orice într-un moment nefavorabil înseamnă timp pierdut -implicit- un timp prost la finish.

Sunt momente relaxate, momente tensionate dar așa se întâmplă când te afli într-o competiție. Mai sunt si clipe când speri sa prinzi o rafală și altele când barca îți dă satisfacție mergând rapid fiind frumos bandata.

Și dacă prima zi a fost grea, a doua zi a fost și mai și: erau programate cursele inshore.

Ce înseamnă asta? Mai multe starturi, mai mult stres și un efort uriaș din partea întregului echipaj pentru a dubla balizele într-un timp scurt.

Uite baliza! Nu e baliza! Avem vânt! .. Nu avem vânt! ..

Pe stație mai auzi din când când ce se mai întâmplă.. cine protestează, cine abandonează, cine trecut de finish.. in rest.. tu, echipajul, barca și marea.. și competiția continuă..

Dacă în prima zi de competiție m-am simțit puțin descurajată, ei bine, la finalul celei de- a doua zi mi-am dat îmi place toată treaba asta. Chiar foarte mult. Atât de mult încât acum aștept cu entuziasm startul sezonului de regatte din luna mai ca mândră membra a echipajului de pe Santa Clara.. și da, este un Oceanis 38.

Articol de Cristina Buzăianu

Urmatoarele evenimente SetSail - cursuri & expeditii - le puteti vedea aici: 
                  https://www.setsail.ro/calendar