Money Magazine: Visul de panza al lui Sorin Drugan

A facut planul in 2005: voia sa fie primul roman ce inconjoara lumea intr-un velier, fara a se opri in porturi. Dupa mai multe poticneli are, in sfarsit, o certitudine - in toamna va aduce din America vasul cu care va porni la drum.


Money Magazine: Visul de panza al lui Sorin Drugan

Mareste poza Sorin, Corina si Ovidiu Drugan

Portul Tomis, 18 iunie. Pe chei stau intinse la soare tot felul de amabarcatiuni, de la canoe pliabile pana la iahturi in care luxul sare de cinci stele – e targ de ambarcatiuni la Constanta, ultimul din acest an. Pe unul din vasele ancorate in dreptul standului Nautic Life, doi barbati desculti isi cauta de lucru cu funiile fara numar de pe punte. Pasesc cu grija, ca sa nu zgarie barca nou-nouta, dar nu se opresc decat dupa ce termina de intins o panza triunghiulara, de un galben translucid. Se asaza in spatele carmei si, cu ochii mijiti, o admira minute bune. “E cel mai frumos iaht din portul asta”, spune in cele din urma barbatul mai in varsta. Este Sorin Drugan, cel mai experimentat instructor de marinari amatori din Romania, care practica iahtingul de croaziera din 1978.